Peste 160 de meşteri populari, instruiţi în antreprenoriat

mestesuguri44163 de meşteşugari şi pasionaţi ai artei populare din judeţele Vâlcea, Dolj şi Olt au finalizat în martie cursurile de competențe antreprenoriale organizate de World Vision România prin proiectul Atelierul de Meşteşuguri – program integrat de calificare, dezvoltare a competențelor antreprenoriale, suport şi consiliere a resurselor umane, pentru dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale din mediul rural din regiunea Sud-Vest.

Beneficiile participanţilor la cursuri nu se limitează la instruire și diplome de calificare. Ȋn perioada următoare, ei vor intra în competiţia pentru finanţarea ideilor de business, iar 35 dintre planurile de afaceri realizate de meşteşugari vor fi primi sprijin financiar pentru implementare.

În acelaşi timp, artizanii se vor putea informa despre noile oportunităţi de dezvoltare prin cele două centre de consiliere ce vor fi create la Râmnicu Vâlcea și Craiova și să se afilieze asociaţiilor profesionale nou create și reţelei de colaborare cu pensiuni rurale.

De asemenea, ei vor putea promova obiectele artizanale în catalogul online Târgul de la sat, care va fi lansat în această primăvară.

You might also like More from author

Comments are closed.