PESTE 100 MILIOANE DE EURO ALOCATE PENTRU PANIFICAȚIE, PRIN PNDR. AFLĂ CE INVESTIȚII SUNT ELIGIBILE!

Valoarea totală a proiectelor ce pot fi depuse, din iulie, în cadrul schemei de ajutor pentru panificație, patiserie, cofetărie se apropie de 100 milioane de euro, a anunțat, joi, Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – ROMPAN.

Anunțul a fost făcut în deschiderea expoziției internaționale GastroPan, care are loc în acest an, pentru prima dată la Sibiu.

„Vă aduc o veste bună. Pentru anul 2017, în cadrul schemei de ajutor pentru panificație, patiserie, cofetărie, sunt aprobați 70 de milioane de euro. Proiectele încep să se depună din luna iulie. (…) De asemenea, 20 de milioane de euro care au fost neconsumați în 2016, îi aducem tot în 2017. Așadar ne apropiem de o cifră 100 de milioane de euro, ca să depunem proiecte”, a declarat Aurel Popescu, reprezentantul brutarilor.

În PNDR 2020 România are alocată o sumă de 112,5 milioane euro pentru schema de ajutor de stat GBER „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”. Pentru sesiunea 2017, suma alocată este de 70 milioane euro, conform datelor furnizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În cadrul schemei se acordă finanțare nerambursabilă de maximum 50%, și anume între un milion și 2,5 milioane euro/proiect în funcție de tipul de investiție.

Investițiile eligibile sunt în domenii precum fabricarea înghețatei, fabricarea produselor de panificație sau patiserie, a ciocolatei, condimentelor, suplimente alimentare, a berii și care vizează, printre altele, construcția de clădiri, instalații, utilaje și echipamente identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate; extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de procesare, infrastructură internă și utilități, construcții destinate procesului tehnologic: colectare — depozitare (materie primă/ produse non-agricole) — sortare — condiționare materie primă — procesare comercializare; achiziționarea de utilaje, instalații, echipamente și mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime/ comercializării produselor nonagricole în cadrul lanțurilor alimentare integrate; achiziționare tehnologii, patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului; achiziționare software; organizarea și implementarea sistemelor de management al calității și de siguranță alimentară, dacă sunt în legătură cu investițiile corporale ale proiectului; marketing-ul produselor neagricole, creare marcă înregistrată/ brand — în limita a max. 5% din valoarea eligibilă a proiectului și a 30.000 euro etc.(Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.