PERCHEZIȚII LA DIRECȚIA DE FINANȚE VÂLCEA ȘI SEDIUL UNEI PRIMĂRII DIN JUDEȚ

Anchetatorii au făcut peste 30 de percheziţii, joi dimineaţă, în judeţele Vâlcea şi Dolj, dar şi în Capitală, într-un dosar privind fapte de corupţie în care ar fi vizaţi şi funcţionari publici, conform unor surse judiciare, care precizează că au avut loc percheziţii şi la Direcţia de Finanţe Vâlcea, la Trezoreria Drăgăşani şi la primăria localităţii vâlcene Prundeni

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Vâlcea, s-au desfăşurat 33 de percheziţii în judeţele Vâlcea şi Dolj, precum şi în Bucureşti, iar ancheta vizează fapte de corupţie. La percheziţii au participat şi ofiţeri DGA, precum şi jandarmi.

Conform unor surse judiciare, anchetatorii au descins şi la sediile Direcţiei de Finanţe Vâlcea şi Trezoreriei Drăgăşani, precum şi la Primăria Prundeni (Vâlcea). Aceleaşi surse au precizat că persoanele vizate sunt suspectate de fraude cu bani publici.

You might also like More from author

Comments are closed.