Percheziţii în 13 judeţe din ţară pentru suspiciuni de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu pui

pui_fermaPolițiștii de investigare a criminalității economice efectuează 13 percheziții, la sediile sociale ale unor societăți comerciale și la locuințele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comercializării de pui vii și furaje.

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, coordonează o acțiune pentru destructurarea unei rețele infracționale, specializată în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Astfel, la această oră, 45 de polițiștii efectuează 13 percheziții în județele Prahova, Tulcea, Suceava, Dolj și Timiș.

Dintre acestea, șapte percheziții sunt efectuate la sediile unor societăți comerciale și șase la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul tranzacțiilor intracomunitare cu furaje și pui vii de păsări domestice (găină, rață, gâscă etc).

Activitățile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Din primele cercetări a rezultat că cei în cauză ar fi comercializat pui vii și furaje, fără a înregistra în evidențele contabile ale societăților administrate toate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale.

Tot în urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că o parte dintre achiziții ar fi provenit din spațiul intracomunitar, iar livrările de pui vii și furaje ar fi fost efectuate, fără emiterea de documente fiscale, cu precădere, atunci când există certitudinea unor vânzări în termen scurt.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin activitatea infracțională desfășurată, doar în perioadă mai — iunie a.c., este estimat, la acest moment, la aproximativ 40.000 de lei.

La sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova vor fi conduse persoanele bănuite de comiterea de infracțiuni, în vederea audierii și luării măsurilor procedurale ce se impun.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.

You might also like More from author

Comments are closed.