Pentru Sărbătorile de Paște românii vor cheltui, în medie, 358 lei de persoană

ouapastewwwBugetul mediu alocat sărbătoririi Paștelui în acest an nu a crescut comparativ cu 2013, suma medie alocată situându-se în jurul valorii de 359 de lei în 2014, față de 358 lei de persoană în 2013, reiese dintr-un studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.

Aproape 85% dintre persoanele intervievate din mediul urban sunt hotărâte să își petreacă zilele libere de Paște cu membrii familiei, fie în localitatea de domiciliu, fie la rude, prieteni sau ieșind la iarbă verde.

Tradiția vopsirii ouălor în casă încă se păstrează în familiile orășenilor, 64,8% respectând această tradiție. Cu toate acestea, oferta retailerilor vine în sprijinul a 17,2% dintre respondenți care preferă să cumpere ouăle roșii din magazin fără a mai depune efortul de a le vopsi în casă, mai reiese din studiu.

„Dar, atunci când vorbim despre cozonac, tendința se schimbă, în sensul că acesta este cumpărat de aproape 50% dintre persoanele cuprinse în eșantion, numai 33,6% depunând efortul de a-l pregăti în casă. În schimb, 34% dintre consumatorii de pască și 42,8% din consumatorii de drob pregătesc aceste preparate în casă”, se mai arată în documentul citat de AGERPRES.

La polul opus se situează vinul, care este cumpărat de aproape 50% dintre orășenii intervievați.

„Și pentru că tradiția de Paște presupune consumul de carne de miel sau ied, aproape jumătate (49%) dintre respondenți intenționează să cumpere acest tip de carne pentru a sărbători Învierea Domnului. Mai mult de atât, numărul consumatorilor de carne de miel sau ied crește dacă îi luăm în calcul și pe cei 7,1% care primesc acest tip de carne de la familie/prieteni, dar și pe cei 2% care cresc iezi sau miei în propria gospodărie. Există totuși și orășeni (5,3%) care nu își permit din punct de vedere financiar să achiziționeze carnea tradițională de Paște”, conform studiului MEDNET.

Studiul a fost realizat online, pe un eșantion reprezentativ la nivel național — urban, în perioada 4 — 8 aprilie 2014. Au fost intervievate 663 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 — 55 ani. Marja de eroare a studiului este de ą 3,81%.

You might also like More from author

Comments are closed.