Păsărarii din toată Europa au organizat acţiuni de popularizare a observării păsărilor sălbatice

pasarisalb

Pentru păsărari, fenomenul migraţiei este foarte important. Astfel se poate identifica declinul unei specii. În perioada în care temperaturile încep să scadă, unele păsări, în căutare de hrană, se adună în grupuri şi se deplasează către zone mai calde.

Chiar dacă nu sunt multe aceste tipuri de păsări care pot fi observate de-a lungul râului Someş, reprezentanţii Societăţii Ornitologice Române din Cluj au gândit o acţiune pentru cei interesaţi de migraţia păsărilor. Pe malul Someşului în dreptul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca păsărarii au venit cu binocluri, lunete şi determinatoare de specii, pregătiţi să satisfacă toate curiozităţile în materie de pescăruşi, raţe, rândunele sau lăstuni, specii al căror comportament a putut fi observat mai ales la primele ore ale dimineţii, spune  Cristian Domşa, specialist în cadrul Societăţii Române de Ornitologie.

Organizatorii EuroBirdwach 2013, eveniment de popularizare a observării păsărilor sălbatice care s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână în toată Europa, au avut succes în Cluj-Napoca unde se pare că sunt mulţi iubitori de păsări.

You might also like More from author

Comments are closed.