PANICA TOTALA! A PLECAT ACVILA ARLIE

Acvila țipătoare mică Arlie a plecat în cea de-a cincea migrație monitorizată satelitar, marți, 12 septembrie, iar miercuri, în județul Ialomița, a fost observat un grup de șase păsări flamingo, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Societatea Ornitologică Română (SOR).

Arlie este una dintre cele 19 acvile care au fost monitorizate prin satelit de ornitologii români în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”, implementat de SOR, Grupul Milvus și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu.

Exemplarul a fost capturat în 2013, i s-au aplicat inele de identificare și un transmițător satelitar cu ajutorul căruia ornitologii monitorizează și ruta de migrație din România în Africa, dar și locurile de cuibărit și de hrană din țara noastră.

În anii precedenți, Arlie a zburat spre Africa tot în luna septembrie, cea mai timpurie plecare fiind pe data de 8 septembrie în 2015, iar cea mai târzie pe data de 18 septembrie în 2014. Anul acesta, Arlie a plecat dis-de-dimineață și a folosit aproape același traseu de migrație, cu o abatere de 15 kilometri. De obicei trecea pe lângă sau chiar pe deasupra Capitalei, dar de data aceasta a ocolit-o. După ce a trecut granița în Bulgaria, a înnoptat în apropiere de localitatea Sarpovo. Prima zi a însemnat o migrație de 250 de kilometri, dintr-un total care se apropie de 12.500 de kilometri. Arlie migrează de obicei prin 17 țări — România, Bulgaria, Turcia, Siria, Liban, Israel, Egipt, Sudan, Etiopia, Sudanul de Sud, Uganda, Rwanda, Burundi, Tanzania, Zambia, Angola și Namibia.

La o zi după plecarea acvilei Arlie, în județul Ialomița a fost observat un grup de șase păsări flamingo (Phoenicopterus roseus). Păsările se aflau pe Lacul Fundata, la 25 de kilometri de Slobozia. Este un lac salmastru, așa cum sunt cele preferate de păsările flamingo. Este prima observație a acestei specii în România în acest an.

Anul trecut specia a fost observată de mai multe ori. În 2016, la Vadu, participanții la expediția națională SOR au descoperit patru exemplare adulte, iar mai apoi au fost văzute altele la Techirghiol și la Balta Albă.

Păsările flamingo preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30 — 50 cm, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului. Se hrănesc în special cu nevertebrate de toate genurile pe care le filtrează cu ciocul din mâlul de pe fundul lacurilor. Culoarea roz o capătă datorită cantității mari de carotenoizi pe care o dobândesc prin consumul crustaceelor capturate de pe fundul lacurilor cu apă salmastră sau sărată. Lungimea corpului este de 120 — 145 cm iar anvergura aripilor de 140-165 cm, cu o masă corporală de 2,1 — 4,1 kg.

You might also like More from author

Comments are closed.