România reduce ajutoarele pentru energia verde

SONY DSC

Guvernul român a decis marţi să reducă ajutoarele acordate pentru energiile regenerabile, o decizie care potrivit experţilor riscă să afecteze o industrie în plină creştere care a atras investiţii de miliarde de euro, informează AFP.

Conform actului normativ adoptat marţi, recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017 pentru centralele hidro şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Premierul Victor Ponta a declarat că prin schema de ajutor adresată populaţiei se doreşte găsirea liniei de mijloc care să permită câştiguri pentru cei care investesc în energii regenerabile, dar şi dezvoltarea industriei. La rândul său, ministrul Energiei, Constantin Niţă, consideră că schema actuală de sprijinire a producătorilor de energii regenerabile este cea mai generoasă din toată Uniunea Europeană şi acest lucru are un impact negativ asupra gospodăriilor şi asupra consumatorilor industriali.

Însă, pentru preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), Ionel David, adoptarea acestui text ‘marchează sfârşitul unui vis frumos şi al unei industrii de vârf’, care după 2010 a atras investiţii de trei miliarde de euro
„Este echivalentul punerii în funcţiune a unei turbine în fiecare zi”, a precizat Ionel David. Potrivit acestuia, noul decret va reduce entuziasmul investitorilor, iar unii vor renunţa la proiectele din România. Grupul german E.ON, care intenţiona să construiască un parc eolian cu o capacitate de 120 MW în estul ţării, a anunţat că va renunţa la acest proiect dacă legislaţia va fi modificată.Datorită poziţiei sale privilegiate, România are un potenţial de producţie a energiei eoliene de 14.000 de megawaţi, susţin mai multe studii. Însă până în prezent capacitatea instalată este de 2.100 MW, dintre care jumătate a fost pusă în funcţiune în 2012.

„Acest decret încalcă principiile europene fundamentale referitoare la stabilitatea şi transparenţa legislativă”, a declarat la rândul său preşedintele Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA), Ciprian Glodeanu, adăugând că Bucureştiul nu poate modifica legislaţia fără acordul Comisiei Europene.

Capacitatea de parcuri solare instalată în prezent în România este de 200 MW, iar până la finele acestui an ar urma să ajungă la 350-400 MW. Ciprian Glodeanu crede că energiile convenţionale şi cele regenerabile trebuie să se dezvolte în paralel.

În schimb, Otilia Nutu, expert în politici de energie, în cadrul Expert Forum, consideră că numărul de certificate verzi acordate producătorilor de energie verde a fost de la început unul exagerat. Otilia Nutu a adăugat că ar fi dorit să se realizeze un studiu de impact înaintea modificării legii.

În pofida reducerii ajutoarelor, Guvernul de la Bucureşti susţine că aceasta nu va afecta obiectivul ca în 2020 24% din energia consumată să provină din energiile regenerabile. În paralel însă, Guvernul condus de Victor Ponta s-a declarat în favoarea explorării gazelor de şist, în pofida controverselor legate de metoda de extracţie a acestor gaze şi a opoziţiei comunităţilor locale.(Sursa:AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.