Oktoberfest ar putea aduce peste 11 milioane de euro în economia braşoveană

Festivalul va începe joi, laOktoberfest2 Braşov, iar organizatorii speră să atragă peste 300.000 de vizitatori, o mare parte dintre aceştia fiind turişti care şi-au anunţat deja participarea.

Festivalul Oktoberfest, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, va începe, joi, la Braşov, cu o paradă cu trăsuri cu cai şi ponei, iar timp de 11 zile, până în 13 septembrie, braşovenii şi turiştii vor avea parte de multă bere, preparate tradiţionale bavareze, dar şi concursuri.

Startul distracţiei va fi dat joi, de la ora 15.00, din centrul vechi al Braşovului, de unde va porni parada cu trăsuri. Butoaie cu bere proaspătă vor fi încărcate în căruţele trase de cai, iar pentru copii vor exista două trăsuri cu ponei.

Organizatorii au introdus la ediţia din acest an a festivalului, pe lângă berea la pahar de 400 ml, care costă 4,5 lei, şi berea la halbă de un litru, care se va vinde cu 9 lei, precum şi cârnatul XXL, care va avea o lungime de 58 centimetri, într-o chiflă de 50 centimetri.

La festival va fi prezentă şi o delegaţie de la Clubul Exportatorilor Bavarezi, care va participa la deschiderea expoziţiei de tehnologie „Made in Braşov“, amenajată în apropierea Arenei Sportive, la terenul de sport al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna“. Expoziţia va cuprinde produse high-tech realizate la Braşov. (Integral pe bzb.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.