Oil World: Recolta de rapiță a României ar putea fi mai mare cu 52% în 2014 comparativ cu 2013

ogorrapițăProducția de rapiță în Uniunea Europeană, cel mai important producător mondial, ar putea fi mai mare decât se estima până acum ca urmare a îmbunătățirii estimărilor privind recoltele din Germania, Marea Britanie și România, consideră compania germană de analiză Oil World, transmite Bloomberg.

Într-un raport publicat marți, Oil World estimează că în acest an producția de rapiță în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene ar putea atinge nivelul record de 22,7 milioane tone, cu 300.000 de tone mai mare decât estima luna trecută. Dacă aceste estimări se vor confirma, recolta din acest an va fi mai mare cu 1,5 milioane tone mai mare decât cea realizată anul trecut grație creșterii suprafețelor cultivate, dar și a îmbunătățirii producției la hectar.

Oil World estimează că Germania, cel mai important cultivator de rapiță din UE, ar putea recolta 5,9 milioane tone în acest an, față de 5,78 milioane tone anul trecut. Producția Franței ar putea fi mai mare cu 19% până la 5,22 milioane tone în timp ce producția din Marea Britanie ar putea crește cu 17% până la 2,5 milioane tone.

Cea mai mare creștere procentuală ar urma să se înregistreze însă în cazul României, unde producția de un milion de tone estimată pentru acest an ar putea fi cu 52% mai mare decât cea realizată anul trecut.

‘Rapoartele preliminare privind recolta din acest an sunt foarte pozitive cu producții semnificativ mai mari fiind așteptate pentru majoritatea zonelor’, precizează Oil World.

La bursa Euronext de la Paris cotația futures pentru rapiță a scăzut vinerea trecută până la 326,5 euro pe tonă, cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Scăderea cotației la rapiță este similară cu cea a prețurilor la porumb, boabe soia și grâu pe piața din SUA, în condițiile în care recoltele din emisfera nordică se dezvoltă în condiții bune, ceea ce înseamnă că stocurile mondiale își vor reveni de la nivelurile scăzute din ultimii ani. (Sursa. AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.