O companie din Brasov investeste intr-un brand de sucuri


sucuriffCompania brașoveană Dacia Plant, producător de ceaiuri, tincturi și siropuri, va investi 300.000 de euro pentru preluarea unui spațiu șI a unei linii de producție, urmând să lanseze brandul de sucuri naturale „Bun de tot”. „Secţia a beneficiat în acest an de o primă etapă de extindere. Ca urmare, am ajuns să producem circa 50.000 de sticle pe lună. Produsele vor fi comercializate sub brandul «Bun de tot»”, a spus Cosmina Oprea, directorul general al Dacia Plant.

Secţia a fost înfiinţată anul trecut şi a funcţionat în parametri experimentali, potrivit companiei, care a precizat că vânzările au fost limitate la anumite evenimente cu circuit închis. În această etapă Dacia Plant testează reţetele de gemuri şi sucuri pentru a definitiva portofoliul de produse, iar în perioada următoare compania intenţionează să demareze vânzările online pe site-ul propriu.

Cosmina Oprea spune că trei dintre sucuri au fost certificate ecologic. „Procesul de certificare ecologică este extrem de riguros şi implică anumite standarde de producţie. Este interzisă folosirea pesticidelor, insecticidelor şi erbicidelor în producerea materiei prime, respectiv a fructelor, iar întregul proces de depozitare şi producţie este atent monitorizat. Un produs ecologic alimentar trebuie să conţină doar ingrediente a căror provenienţă este 100% ecologică“, a adăugat Cosmina Oprea.
Dacia Plant, companie care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, a fost înfiinţată în 2002, iar în prezent deţine o fabrică de ceaiuri, tincturi şi siropuri în comuna Bod (judeţul Braşov).
Businessul Dacia Plant este deţinut de antreprenorii români Călin Ianţa şi Radu Ionescu, care astăzi au ajuns să controleze o companie cu aproximativ 150 de angajaţi şi 250 de produse în portofoliu. Fabrica Dacia Plant a fost inaugurată în 2010 şi se bazează pe mai bine de 30 de specii de plante medicinale cultivate pe patru hectare de teren. Afacerea a fost pornită de la zero, suma de bani de la care s-a plecat fiind de 100 de euro.
Noul proiect al companiei, producţia de sucuri, gemuri şi siropuri fără zahăr ar putea aduce în conturile companiei anul viitor 0,2 milioane de euro. În primele opt luni ale acestui an, producătorul de ceaiuri din Braşov a înregistrat o cifră de afaceri de 15 milioane de lei (3,4 milioane de euro), în uşoară creştere faţă de perioada similară a anului 2013.
Anul trecut, businessul companiei s-a contractat cu 7% în principal din cauza scăderii pieţei, a puterii de cumpărare, dar Cosmina Oprea spune că în continuare compania este sub obiectivele propuse la începutul anului 2014. Cele mai vândute produse din portofoliu sunt tinctura de propolis şi Bitterul, următoarele fiind produsele care ţintesc anumite afecţiuni cum ar fi bolile de ficat, infertilitate şi impotenţa ori bolile cronice. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.