Nu asociaţi la aceeaşi masă sarmalele şi cozonacul!

Pregătirile pentru Crăciun au intrat în linie dreaptă nu doar la capitolul cadouri, ci şi la cel de provizii alimentare pentru masa de Sărbători. Iar în privinţa acestuia din urmă, e bine sa fiţi cât se poate de prevăzători. Lector dr. Lygia Alexandrescu, nutritionistul Natural Silhouette vă spune la ce să fiţi atenţi atunci când alegeţi carnea de porc, cu ce o puteţi înlocui şi cum e cel mai sănătos să o preparaţi şi să o combinaţi.
Românii nu fac economii când vine vorba de preparatele tradiţionale de Crăciun şi le place să puna pe mese tot felul de bunătăţi.

Pentru ca acest răsfăt culinar să nu aibă însă efecte negative asupra sănătăţii, atunci când pornim la cumpărături şi mai apoi, când preparăm mâncărurile, e bine să ţinem cont de câţiva factori care ne pot ajuta să păşim cât mai sănătoşi în noul an.

Calitatea alimentelor chiar contează!
Carnea de porc face parte din meniul nostru tradiţional de Crăciun însă persoanele care au probleme de sănătate şi vor să mănânce ceva mai “uşor” o pot înlocui, măcar în parte, cu peşte sau curcan. Cei care nu pot renunta la friptura ori la sarmalele de porc, e recomandat să cumpere carnea numai din locuri autorizate sau să aibă grija ca aceasta să poarte ştampila de control sanitar-veterinar, pentru a elimina riscul îmbolnăvirii de trichineloză. “Carnea de porc proaspătă şi de calitate poate fi recunoscută după culoare şi consistenţă. Aceasta trebuie să fie trandafirie, să aibă o textură fermă, cu fibrele dense”, susţine lector dr. Lygia Alexandrescu.
Potrivit specialistului Natural Silhouette, temperatura de păstrare a cărnii proaspete este cuprinsă între 0 şi 5 grade Celsius însă, în cazul organelor, care sunt mult mai perisabile, aceasta trebuie să se încadreze între 0 şi 2 grade Celsius.

E important cum le gătim şi cum le asociem
– Carnea e indicat să fie preparată la grătar sau la cuptor şi să fie prelucrată termic suficient. Mai mult, trebuie consumată în cantităţi moderate, alături de salate de legume proaspete cu multa clorofilă (varză, salată verde, rădăcinoase, andive sau varză murată).
– Aperitivele pot conţine preparate tradiţionale pe bază de carne, dar şi acestea trebuie servite alături de salate proaspete de sezon.
– Sarmalele trebuie făcute din carne proaspăt tocată, cu multă verdeaţă, plante aromate, orez brun şi cu mai puţina sare, mai ales că, de cele mai multe ori, sunt împachetate în varză murată. Tot la acest capitol, iaurtul sau chefirul pot înlocui smântâna tradiţională.

Când mâncăm desertul
Cozonacul sau prăjiturile care vor desăvârşi ospăţul de Crăciun se consumă cu moderaţie la cel puţin o oră după terminarea mesei. Atunci e bine să optaţi fie pentru o plăcintă, fie pentru o felie de cozonac sau una de tort şi nu pentru toate în acelaşi timp.
Între mese, hidratarea se face cu apă plată şi cu ceaiuri neîndulcite, iar mersul pe jos trebuie să fie o prioritate după fiecare “ospăţ”.

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/nutritie-asociere-alimente-lygia-428011.html

You might also like More from author

Comments are closed.