Noile norme de impozitare a cooperativelor agricole

cazane_fermaCooperativele agricole de exploatare si gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole si a efectivelor de animale pot organiza integrarea productiei agricole primare rezultate din exploatatiile membrilor cu procesarea si/sau cu comercializarea, precum si utilizarea in comun a utilajelor si constructiilor care apartin cooperativelor. Masura este cuprinsa intr-un proiect de act normativ, lansat in dezbatere publica de Ministerul Agriculturii.

Proiectul afişat pe site-ul ministerului este considerat de reprezentanţii cooperativelornca fiind, în mare, bun. Totuşi ei au câteva obiecţii pe care vor să le prezinte ministerului în următoarele zile, adică în perioada de consultări, pentru ca actul normativ final să fie cât mai corect şi mai potrivit pentru fermieri.”Nu ni se pare corect să li se ceară fermierilor să dea totul cooperativei, asta în primul rând, iar în al doilea, am vrea ca toate cooperativele să fie scutite, după publicarea actului în Monitorul Oficial,  de la plata impozitelor pentru următorii 5 ani, nu doar cele nou-înfiinţate”, e xplicat pentru AGRO TV Călin Fărgaciu, preşedintele cooperativei Someş-Arieş.

In document se mai precizeaza ca o cooperativa agricola de acest tip poate avea drept de folosinta asupra bunurilor membrilor cooperatori care se aduc in folosinta in cooperativa agricola, in baza acordului scris dat de catre acestia si conform statului cooperativei. In acest caz, cooperativa agricola este asimilata unui producator agricol, persoana juridica, a carui exploatatie este constituita inclusiv din bunurile membrilor cooperatori care se aduc in folosinta in cooperativa agricola pentru care si-au dat acordul, exploatatie a carei dimensiune este egala cu cumulul bunurilor mentionate anterior.

Pentru accesarea de fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene destinate schemelor de plati directe, ajutoarelor nationale tranzitorii si masurilor compensatorii de dezvoltare rurala aplicabile pe terenurile agricole, prevazute in Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, cooperativa agricola este asimilata fermierului activ.

In cazul accesarii fondurilor de la bugetul de stat sau din fonduri europene destinate schemelor de plati directe, ajutoarelor nationale tranzitorii si masurilor compensatorii de dezvoltare rurala aplicabile pe terenurile agricole, prevazute in Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, de catre cooperativele agricole, fondurile sunt distribuite in mod corespunzator membrilor cooperatori, acestea nefiind purtatoare de impozit,potrivit fabricadecarne.ro.

You might also like More from author

Comments are closed.