Noi reguli pentru acordarea CNDP la bovine

vaci21martie

Plata naţională complementara directă (CNDP) pentru sectorul bovine va fi acordată în acest după noi reguli. De sprijin vor beneficia crescătorii de vaci de lapte, taurine de carne, dar şi cei de bivoliţe.

Sprijinul va fi acordat doar exploataţiilor care la 1 ianuarie 2013 aveau cel puţin trei animale adulte, pentru toate animalele din exploataţie cu vârsta de cel puţin 7 luni. În plus, exploataţiile care fac dovada realizării unei cote de lapte, pentru vânzări directe sau livrare, de cel puţin 3 tone în anul de cota 2011/2012, vor primi o plată suplimentară pentru fiecare tonă de lapte.

„Se schimbă total modul de acordare, vor fi două sisteme de plată, amândouă decuplate de producţie: va fi o plată decuplată pentru lapte şi una pentru carne. Am introdus la plata CNDP şi vaci de carne şi bivoliţe şi condiţiile de eligibilitate se schimbă.

Ca să poată beneficia de primă, exploataţia trebuie să aibă cel puţin trei capete de animale adulte la 1 ianuarie 2013, asta însemnând vaci care au fătat măcar o dată, taur la maturitate, apt de reproducţie, înregistrat la ANARZ sau bivoliţe care au fătat cel puţin o dată. Pentru lapte, se va lua în calcul anul de cota 2011/2012. Cei care au înregistrat minim trei tone de lapte la direcţia de cota, indiferent pe ce formă – vânzare directă sau livrare, vor primi şi o sumă de bani pe tonă de lapte realizată în anul de cotă.

Pentru pachetul lapte, condiţia este că exploataţia să aibă minim trei capete adulte şi minim trei tone de lapte realizate în anul de cota 2011/2012, vânzare directă sau procesare. Livrarea o raportează procesatorul, iar vânzarea directă o raportează crescătorul.

Pentru pachetul carne, condiţiile de eligibilitate sunt tot minim trei capete adulte la 1 ianuarie 2013, dar exploataţia care are cel puţin trei capete adulte, primeşte pentru toate animalele din exploataţie cu vârsta peste 7 luni la 1 ianuarie 2013.

Exploataţiile care au şi vaci de lapte şi de carne vor primi sprijinul pe vacile de carne, plus sprijinul pe cât lapte au livrat. Alte condiţii de eligibilitate sunt ca animalele să fie supuse acţiunilor din programul strategic al ANSVSA şi o adeverinţă de la o asociaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentare naţională, care atestă calitatea de crescător.

Asociaţiile recunoscute la nivel naţional deocamdată sunt doar două, Federaţia şi AGCTR. Ca să ai reprezentare naţională, trebuie să ai reprezentare în cel puţin jumătate plus unu din numărul de judeţe”, a explicat Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). (Sursa: revista-ferma.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.