A nins cu lapte praf în fața Consiliului european de la Bruxelles

stop_frantaUn grup de producători de lapte europeni au „înzăpezit” cu un strat fin de lapte praf piațeta din fața clădirii Consiliului european de la Bruxelles, unde avea loc o reuniune a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, relatează AFP.

Cei circa 60 de manifestanți, veniți din țări ca Belgia, Germania, Franța, Olanda sau Lituania, la apelul sindicatului European Milk Board, contestă decizia Comisiei europene de a readuce treptat pe piață stocuri de lapte praf care au fost retrase pentru a încerca să stabilizeze prețurile într-un moment de criză de supraproducție.

La finele lui noiembrie, CE a hotărât repunerea în vânzare a unei părți din stocurile acumulate de peste un an în statele membre, adică 6% din cele 355.000 de tone retrase, însă a refuzat sistematic să finalizeze licitațiile argumentând că ofertele primite s-au situat „mult sub prețurile pieței”.

Vicepreședinta sindicatului, Sieta van Keimpema, a subliniat la rândul său într-un comunicat că „pentru mulți producători devine din ce în ce mai mult o chestiune de supraviețuire”, aceștia suferind „pierderi importante, în condițiile în care prețul laptelui trece de 30 de eurocenți per kilogram, la costuri de producție de 45-50 de eurocenți”. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.