Nemulţumirile crescătorilor de ovine şi caprine. Află de ce protestează oierii!

turmaAsociaţiile de crescători de ovine şi caprine din întreaga ţară vor protesta azi, 2 aprilie, faţă de lipsa unui program care să îi sprijine pe termen mediu şi lung.

Aceştia şi-au prezentat obiecţiile într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Andrei Marcel. Revendicările lor vor fi înaintate reprezentanţilor autorităţilor locale şi naţionale:

„Constatăm că dupa 25 de ani la nivelul MADR nu avem o politică agricolă coerentă şi un program al acestei ramuri pe termen scurt, mediu sau lung.

Legea vânzarii terenurilor a scos în evidenţă sărăcia agricultorilor români care în curând vor deveni asistati sociali sau muritori de foame, căci la demnitatea lor nu o sa cerşească.

Legea 145/2014 solicităm sa fie abrogata întrucât este discriminatorie, art 14 alin. 2 ducând totodata la dubla impozitare atât la comercializare cât si pe norma de venit, Art 12 alin 1si 2, astfel încât sa se menţină actualele certificate de producator până la apariţia unei legi care să satisfacă nevoile producatorilor agricoli.

Ordonanţa de urgenta Nr 3/2015 prin care agricultorii sunt obligaţi să-şi schimbe forma de organizare o consideram o formă mascată de naţionalizare şi de exterminare a agricultorilor români.

Ordinul de ministru referitor la stabilirea criteriilor de eligibilitate la art. 7 alin 1 si 2 nu respectă legea 168/2014; art. 23, alin 2 duce la dubla impozitare; art 65 lit. d referitoare la deţinerea registrului exploataţiei care este acum la medicii concesionari; Art 66. lit b crescatorul nu poate vizualiza baza de date iar animalele din teren nu corespund cu cele din baza de date.

Politicile agricole în toate statele se fac în cadrul MADR astfel ca medicii veterinari care activează în sectorul de sănătate a animalelor să treacă din subordinea guvernului în subordinea MADR.

Dispariţia monopolului deţinut de medicii veterinari de liberă practică prin licitarea unor actiuni din programul strategic astfel încât crescatorul de animale să aibă libertatea de a-si alege medicul cu care sa lucreze încurajând totodata concurenta si desfiintând monopolul.

Modificarea legii 406/2007 în ce priveste fondurile de vânatoare, lege care încălca un drept constituţional al garantarii proprietatii.
Diminuarea ANTZ pentru anul 2014 cu 20% la specia ovine si caprine din motive stiute doar de functionari ai MADR.
Identificarea animalelor sa treaca în sarcina crescatorilor de animale sau a asociatiilor profesionale care efectueaza Controlul Oficial al Performantelor si detin Registrul Genealogic astfel prin identificare sa se poata urmari produsii.

You might also like More from author

Comments are closed.