Nemţii de la Reinert vor să obţină protecţia europeană pentru „Salamul de Sibiu”

salamAsociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu, din care face parte şi producătorul de mezeluri Reinert România din Feldioara, intenţionează să obţină Indicaţia Geografică Protejată la nivel comunitar pentru acest produs, pentru creşterea puterii economice a producătorilor pe plan naţional şi internaţional. Cei cinci producători – Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi şi Scandia România – produc peste 90% din batoanele de Salam de Sibiu.

Conform directorului general din MADR, Viorel Morărescu, „pentru «Salamul de Sibiu», documentaţia este pe site-ul Ministerului Agriculturii, iar termenul limită pentru opoziţie, la nivel naţional, este 15 noiembrie. Sunt semnale din ţară că va fi o opoziţie, trebuie să vedem despre ce este vorba ca să rezolvăm problema şi să mergem mai departe cu documentaţia către Uniunea Europeană pentru a obţine protecţie şi recunoaştere la nivelul Uniunii Europene pentru Indicaţie Geografică Protejată, unde va sta în opoziţie timp de şase luni”.

Directorul general în MADR a mai precizat că, până la finele anului, România va avea trei produse recunoscute la nivel european, deoarece alte doua produse, Telemeaua de Ibăneşti şi Peşte Novac afumat de Ţara Bârsei, documentaţie depusă de Asociaţia braşoveană Doripesco, sunt deja în faza finala de opoziţie pe site-ul Uniunii Europene.

„Pentru celelalte două produse, Telemeaua de Ibăneşti şi Peşte Novac afumat de Ţara Bârsei, au fost câteva observaţii de formă, nu de fond, dar am dat răspunsul cuvenit şi nu mai sunt probleme. Acum sunt la nivel european, pe site-ul UE, iar la sfârşitul anului expiră perioada de opoziţie pentru ambele produse şi, astfel, România va avea trei produse protejate la nivel comunitar. Sper ca la sfârşitul anului 2015 să avem cel puţin 10 produse cu documentaţiile trimise la UE, produse pe care le-am identificat ca fiind de notorietate. Am început să lucrăm cu grupurile aplicante în aşa fel încât ei să depună documentaţia”, a mai spus Viorel Morărescu.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiţionale din care UE deţine 1.404. Cele mai multe produse protejate le deţine Italia, 296, Franţa, 243, Spania, 205, Portugalia, 139, Grecia, 106, şi Germania, 96. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.