Ne aşteaptă un viitor sumbru. Vom avea doar mâncare proastă sau scumpă

Deşi, după scumpirile la alimente din luna septembrie, românii au respirat uşuraţi, crezând că nu vor mai veni altele până la sfârşitul anului, iată că producătorii le năruie toate speranţele la un trai mai bun. Până în decembrie, preţurile vor mai creşte cu câteva procente. Avertismentele şi veştile proaste care vin din partea producătorilor şi a procesatorilor continuă să curgă pe capul românilor şi aşa cătrăniţi de cheltuieli. Carnea, mezelurile, legumele, fructele, laptele şi ouăle vor costa mai mult cu până la 20%. Cea mai mică majorare preconizată pentru lunile viitoare va fi de 5% la ouă.

“E o tendinţă generală pentru Europa, toţi producătorii au spus că vor majora preţurile. Noi importăm aproape toată materia primă, iar pe piaţa internaţională costă mai mult cu 90% decât anul trecut. Aşa că tot ce ne rămâne de făcut este să creştem şi noi costurile, iar asta se răsfrânge direct asupra românilor de rând. Viitorul e unul sumbru – în curând, vom avea doar mâncare proastă şi ieftină sau scumpă”, ne-a declarat Sorin Minea (foto), preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară.

You might also like More from author

Comments are closed.