A MURIT DUPĂ CE S-A RĂSTURNAT CU TRACTORUL

Un bărbat de 70 de ani, din Tulcea, a murit vineri seară după ce s-a răsturnat cu tractorul într-o apă adȃncă de aproximativ trei metri, fiul său, în vȃrstă de 50 de ani, reuşind să se salveze. Pentru scoaterea victimei a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, în localitatea Poşta, comuna Frecăţei, pentru salvarea a două persoane, tată şi fiu, de 70 de ani, respectiv 50 de ani, care s-au răsturnat cu tractorul într-o apă adȃncă de aproximativ trei metri.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, inclusiv cu o barcă pneumatică şi un scafandru.

Bărbatul de 50 a fost scos în viaţă, fiind în afara oricărui pericol.

În cele din urmă, bărbatul de 70 de ani a fost adus la mal, iar cadrele medicale au început efectuarea manevrelor de resuscitare. În pofida eforturilor depuse de către salvatori, bărbatul a fost declarat decedat.

You might also like More from author

Comments are closed.