Miron Smarandache (deputat): Asistăm la un război absurd împotriva producătorului român

miron_smarandacheDeputatul de Bacău, Miron Smarandache, si-a exprimat indignarea cu privire la încercările de distrugere a producătorilor români și cu prigoana declanșată în ultima perioadă la adresa acestora. În cadrul unei interpelări parlamentare, deputatul social democrat i-a cerut primului ministru, Dacian Cioloș, să analizeze această situație anormală și să dispună măsurile care se impun pentru ca producătorii onești ai României să nu intre în colaps, fapt ce ar avea efecte grave pentru economia națională.

‘După scandalul în care a fost implicată firma Brădet, iar ministrul Agriculturii s-a antepronunțat în mod neconform cu funcția sa, înainte ca toate analizele și probele prelevate din fabrică să fie depistate ca fiind perfect curate, a venit rândul apei românești îmbuteliate. Cinci sortimente au fost depistate de ANPC ca fiind în afara normelor de siguranță microbiologică, cu toate că sunt de ani buni pe piață și au trecut cu brio peste nenumărate controale’, a arătat Miron Smarandache în documentul oficial trimis premierului Cioloș.

Deputatul băcăuan a mai adăugat că, din ceea ce se constată în ultima vreme, ‘se pare că asistăm la un război absurd împotriva producătorului român, mai ales că situațiile respective vin tocmai într-un moment în care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se află în centrul unui scandal imens, cu mii de procese îndreptate împotriva acesteia și mii de fermieri cărora li s-au imputat banii primiți în urma câștigării de proiecte pe fonduri europene’.

‘Ca și mulți alți români, mă întreb, pe bună dreptate, oare aceste scandaluri cu brânza și apa nu sunt încercări de denaturare a adevăratelor probleme existente în prezent în România ?!…’, a mai precizat parlamentarul PSD.

Smarandache i-a comunicat primului ministru tehnocrat că, la fel ca și în cazul Brădet, și în cazul mărcilor de apă lucrurile ‘au evoluat absolut halucinant’, unul dintre producători, cel al apei de izvor ‘Izvorul Zânelor’, susținând că ANPC a trimis buletinele de analiză la DSP pentru pronunțare, după ce anterior a aplicat amenzi și a dispus retragerea produsului în cauză de pe piață ! ‘Mai mult, în laboratorul nostru acreditat de RENAR din anul 2008, se fac analize microbiologice pentru fiecare lot în parte la toți indicatorii prevăzuți de legislația aplicabilă și niciodată nu am întâmpinat neconformități. Aceste analize au fost efectuate și cu privire la lotul în cauză, în termen de 12 ore ulterior îmbutelierii, conform prevederilor legale. Rezultatele analizelor interne, precum și toate analizele efectuate de DSP Harghita în cadrul programului de monitorizare de audit, au fost mereu conforme’, a susținut producătorul respectiv.

 

You might also like More from author

Comments are closed.