Ministrul Constantin, vede in China o piata buna pentru produsele romanesti

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat joi, la deschiderea ediţiei a şaptea a Forumului pentru Comerţ Agricol şi Cooperare Economică dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est desfăşurat în orasul Hefei, provincia Anhui, China. 


În intervenţia sa, ministrul Daniel Constantin a prezentat principalele carecteristici ale agriculturii romaneşti, a subliniat potenţialul agricol al României şi a evidenţiat oportunităţile de investiţii pe care le oferă sectorul agricol românesc. Totodată, ministrul Agriculturii şi-a exprimat dorinţa de a intensifica cooperarea economică şi de a identifica noi soluţii pentru a diminua deficitul balanţei comerciale România – China, sporind contribuţia sectorului agricol în structura schimburilor comerciale.
Schimburile comerciale cu Republica Populară Chineză au înregistrat o creştere substanţială în ultimii cinci ani, atingând 4,2 miliarde de dolari în anul 2011, înregistrându-se cea mai mare valoare a exporturilor româneşti pe piaţa chineză în valoare de 659,8 miliarde de dolari. Acest lucru este îmbucurător, dar este departe de a valorifica potenţialul de cooperare economică pe care îl au cele două ţări iar balanţa comercială, semnificativ în defavoarea României, necesită măsuri urgente de susţinere a exportului românesc.
Astfel, ministrul Daniel Constantin a solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii din China pentru a deschide piaţa chineză produselor româneşti prin urgentarea negocierilor şi semnarea Memorandumului de Înţelegere între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din România şi Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din RP Chineză. Acest acord va permite agenţilor economici români să exporte produse de origine animală în China.
Ministrul Daniel Constantin a propus părţii chineze intensificarea schimburilor comerciale şi în ceea ce priveşte alte produse agroalimentare cum ar fi: vin, apă minerală, miere de albine şi produse derivate, cereale, precum şi identificarea de noi nişe pentru produsele româneşti. – www.promptmedia.ro

You might also like More from author

Comments are closed.