Ministrul Agriculturii va fi prezent la Întâlnirea Fermierilor din Moldova, din 6 iunie

agralimnnnssÎn 6 iunie va fi organizată Întâlnirea Fermierilor din Moldova, la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, județul Iași. La eveniment va fi prezent și Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

Întâlnirea Fermierilor din Moldova va reuni 200 de mari fermieri din toate cele 6 județe din Regiune: Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui și reprezintă un prilej pentru planuri pe termen lung și discuții importante între toți factorii direct implicați în acest sector de activitate.

Importanța acestui eveniment este una majoră, având în vedere situația agriculturii din România la momentul actual, intenția politicienilor de a schimba modul de organizare teritorială a țării și mai ales apropierea momentului în care noua Politica Agrară Comună va intra în vigoare. De aceea, și dezbaterile din cadrul acestei Întâlniri se vor axa pe trei direcții/teme de maxim interes pentru participanți: PAC 2014-2020, Programe de susținere a fermierilor și Impactul regionalizării asupra agriculturii românești.

Programul preliminar al evenimentului cuprinde două sesiuni de discuții. Prima va avea loc în cursul dimineții și se va desfășura sub titulatura: Întâlnire consultativă la nivel regional. În cadrul acesteia, fermierii din cele șase județe ale Moldovei vor avea posibilitatea de a afla punctele de vedere ale reprezentanților instituțiilor subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind cele trei teme menționate mai sus. Astfel, la dezbatere vor lua parte: Neculai Olariu, Director Executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Iași; Cristian Delibaș, Director Executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Botoșani; Vasile Schipor, Director Executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Suceava; Sergiu Jităreanu, Director Executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Iași; Delia Moldoveanu, Director Executiv Adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava; Liviu Zaharia, Director Executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani; Ioan Serediuc, Consilier Superior al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani; Gabriela Mazilu, Director Executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău; Anghel Ficu, Directorul General Adjunct al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 Nord-Est IAȘI.

După-amiază va avea loc o Întâlnire consultativă la nivel național, unde vor fi prezenți Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR); Nini Săpunaru, Președintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice, Camera Deputaților; Mihai Niță, Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală, Senat; George Turtoi, Director General APRDP și alți invitați de la nivel central, din cadrul instituțiilor  subordonate MADR. Astfel, toți cei prezenți la Palatul de la Ruginoasa vor avea ocazia să discute direct cu factorii de decizie de la nivel central și să obțină soluții pentru probleme lor.

Evenimentele AGRALIM sunt realizate cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură a Județelor (DAJ) și al Agențiilor de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din regiunea de Nord Est care se implică activ în informarea și invitarea fermierilor la aceste manifestări.

Simultan cu aceste activități, va fi lansat oficial Clubul Fermierilor AGRALIM, o platformă complexă și exclusivistă ce va contribui la creșterea performanțelor economice și de producție, prin încurajarea cooperării între fermieri și interacțiunii acestora cu specialiști și oameni de afaceri din domeniu. Clubul își propune dezvoltarea unei rețele de colaborare și informare în rândul fermierilor din zona Moldovei prin facilitarea accesului acestora la evenimente specifice. Membrii acestuia vor avea parte de mai multe beneficii, cum ar fi: acces gratuit, pe baza unui ecuson personalizat, la evenimentele reprezentative din domeniu pentru regiunea de Nord-Est; promovarea activităților membrilor clubului pe site-ul www.expoagralim.ro și pe pagina de Facebook; întâlnirea cu oficialități locale și guvernamentale și cu specialiști internaționali.

You might also like More from author

Comments are closed.