Ministrul Agriculturii va demite conducerea Autoritatii de Management pentru “POP”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat, luni, la Bruxelles, că în cele două întâlniri cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, şi cu comisarul european pentru Afaceri Maritime şi Pescuit, Maria Damanaki, a primit angajamentul Comisiei Europene că România va fi sprijinită în demersurile pe care le va întreprinde în implementarea proiectelor pe care şi le-a propus. 


„Cu domnul comisar Cioloş am discutat despre noua perspectivă financiară 2014-2020, care este extrem de importantă pentru România, mai ales în contextul în care unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus ca şi ministru al Agriculturii este acela de a defini în aceste şapte luni de mandat un nou concept de dezvoltare a satului românesc. Mi-aş dori foarte tare ca perspectiva financiară 2014-2020 să fie instrumentul care să pună în aplicare acest nou concept de dezvoltare”, a spus Daniel Constantin.
Totodată, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a discutat cu responsabilul european pentru pescuit, Maria Damanaki, în opinia oficialului român, aceasta fiind cea mai importantă întâlnire aflată pe ordinea de zi.
 „Am discutat problemele pe care România le întâmpină, dificultăţile în ceea ce înseamnă accesarea fondurilor europene privind Programul Operaţional pentru Pescuit. În cursul acestei dimineţi (luni – n. r.) am primit de la Directorul General pentru Pescuit o scrisoare în care sunt reiterate problemele şi deficienţele foarte mari care persistă în continuare în sistemul de management şi control”.
Ministrul Daniel Constantin a dat asigurări comisarului european că va corecta toate problemele identificate în procesul de absorbţie a fondurilor europene pentru pescuit.
De asemenea, ministrul român a anunţat că ia în calcul demiterea conducerii Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit, întrucât România riscă suspendarea plăţilor pentru acest program, dacă lucrurile nu vor fi corectate.
Ministrul a mai afirmat că în următoarele două săptămâni va avea loc o nouă întâlnire, la nivel tehnic, pentru a vedea dacă România şi-a îndeplinit angajamentele.
Daniel Constantin participă, în 14 şi 15 mai a. c., la Consiliul Miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului de la Bruxelles.

You might also like More from author

Comments are closed.