Ministrul Agriculturii promite subvenţii “ca în UE” pentru cei care cresc bovine şi ovine

Subvenţiile acordate din bugetul naţional pentru crescătorii de bovine şi ovine s-ar putea apropia în acest an de plafonul maxim aprobat de Comisia Europeană, a anunţat, duminică, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

 

Ne propunem pentru 2012 să acordăm sprijinul financiar pentru sectorul de bovine şi ovine aproape de plafonul maxim aprobat pentru zootehnie de Comisia Europeană, respectiv de 219 milioane de euro pentru bovine şi aproape 80 de milioane de euro la ovine şi caprine. Acest sprijin pe exploataţie se va acorda după finalizarea controalelor, probabil începând cu luna septembrie. Vrem să dăm acest semnal sectorului de creştere a bovinelor şi ovinelor mai ales că toate aceste sume se contorizează pentru bugetul anului 2013„, a precizat Constantin.

În ceea ce priveşte subvenţionarea la porc şi pasăre, şeful MADR consideră că ar trebui găsite soluţii pentru acordarea ajutoarelor pe bunăstare în aceste sectoare şi în partea a doua a acestui an, în condiţiile în care bugetul a fost construit pentru acordarea sprijinului doar până în luna mai a acestui an.

Sectoarele de porc şi pasăre au cunoscut o dezvoltare foarte bună, chiar şi pe zona de export şi cred că ar trebui să facem tot posibilul să acordăm sprijinul în continuare şi în partea a doua acestui an. Din păcate bugetul a fost construit doar până în luna mai pentru sprijinul acordat, dar acum identificăm soluţii pentru a continua şi în partea a doua a acestui an„, a subliniat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a adăugat că subvenţionarea sectorului de bunăstare la porc se va face din fonduri europene, măsura fiind trecută în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Pentru porc am găsit o soluţie, respectiv să trecem sprijinul prin PNDR şi astfel să continuăm plata, dar pentru sectorul avicol avem o problemă cu documentaţia, care nu a fost pregătită din timp. Va trebui să facem un efort de la bugetul de stat deoarece rectificarea care se anunţă în august nu ne va ajuta„, a mai precizat Daniel Constantin.

Crescătorii de bovine au depus, în perioada 15 mai – 2 iulie a.c., cererile de plată aferente anului 2012 pentru acordarea primei pe exploataţie, în cadrul „Plăţilor naţionale directe complementare – sector zootehnic, specia bovine”.

You might also like More from author

Comments are closed.