Ministrul Agriculturii: PNDR 2007 – 2013 va fi un prim program al României care se apropie de un grad de absorbție de 100%

ministrul constantinProgramul Național de Dezvoltare Rurală 2007 -2013 va fi un un prim program al României care se apropie de un grad de absorbție de 100% până la finele lui 2015, în condițiile în care, în prezent, absorbția a ajuns la 83%, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferință dedicată lansării primelor măsuri din noul PNDR.

‘Programul 2007—2013 cred că este un succes până în acest moment. Am ajuns la un grad de absorbție de 83% și colegii mei fac toate eforturile ca să avem un prim program al Românei care se apropie de un grad de absorbție de 100%. Este un efort uriaș la care ne-am angajat împreună cu beneficiarii până la sfârșitul anului 2015’, a menționat ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, plățile totale efectuate până în prezent din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 — 2013 au depășit 7,4 miliarde de euro pentru proiecte de investiții și pentru decontarea plăților directe către fermieri, iar România a ajuns la un gradul de absorbție al fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală de peste 83%.

De la demararea primelor sesiuni de proiecte PNDR în anul 2008, AFIR a primit și verificat 149.888 cereri de finanțare, în valoare de peste 18,4 miliarde de euro. Până la această dată, au fost selectate, pentru a primi finanțare nerambursabilă, 97.135 de proiecte.

Programul a sprijinit cu fonduri europene nerambursabile un total de 2.597 ferme și peste 73.000 de fermieri. Este vorba atât de cei 12.954 tineri fermieri, beneficiari ai Măsurii 112 (Instalarea tinerilor fermieri), dar și de cei care au accesat măsura 141 (Sprijinirea fermelor de semi-subzistență) și măsura 121 (Modernizarea exploatațiilor agricole).

De asemenea, Programul a sprijinit financiar 3.133 IMM-uri cu activitate în sectorul non-agricol, care însă își desfășoară activitatea în mediul rural și care sunt parte din ‘plasa de siguranță’ a economiei naționale. La acestea se adaugă 1.011 unități de procesare finanțate prin Măsura 123 (Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere).

Potrivit datelor AFIR, peste 3 milioane de locuitori au beneficiat de infrastructura și de activitățile de renovare și dezvoltare a satelor finanțate de Măsura 322 (Renovarea și dezvoltarea satelor), fiind realizați și construiți 3.862 km drumuri comunale, 2.900 km de rețea alimentare cu apă și 4.345 km rețea canalizare.

În perioada menționată, pentru măsura 112 ‘Instalarea tinerilor fermieri’ au fost semnate contracte de finanțare cu 13.446 tineri fermieri, în valoare de peste 329,11 milioane de euro, iar plățile efectuate către tinerii fermieri depășesc 278,9 milioane de euro.

AFIR a încheiat 2.593 contracte pentru finanțarea proiectelor de investiții în exploatații agricole cu peste 794,1 de milioane de euro prin măsura 121 ‘Modernizarea exploatațiilor agricole’. Totodată, au fost efectuate plăți totale de peste 565,5 milioane de euro.

Noul PNDR 2014—2020 are alocată o sumă de 8,128 miliarde de euro la care se adaugă cofinanțarea națională de 1,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că 9,5 miliarde de euro care vor fi puse la dispoziția fermierilor în perioada următoare.

(Sursa AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.