Ministrul Agriculturii: Mi-aș fi dorit să se revadă în subvenții creșterea din bugetul MADR pe 2014

danielconstantinoficial

Bugetul Ministerului Agriculturii înregistrează o creștere în 2014, pe care mi-aș fi dorit să o regăsim la capitolul subvenții, dar se datorează capitolului de cofinanțare, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în dezbaterile pe buget din Comisiile reunite de agricultură și silvicultură din Parlament.

„Cred că avem nevoie de un buget corespunzător la agricultură, conform nevoilor pe care le au fermierii și sper că agricultura nu a rămas doar la nivel de potențial. An de an amendamentele depuse la bugetul MADR sunt tot mai puține, ceea ce înseamnă că avem în fiecare an un buget tot mai bun. Pentru 2014 este o creștere a bugetului, dar mi-aș fi dorit să se revadă, în primul rând, la capitolul subvenții, dar se datorează capitolului de cofinanțare. Este de înțeles, pentru că în anul 2014 vom avea două programe naționale de dezvoltare rurală de finanțat. Noi sperăm ca în a doua parte a lui 2014 să avem deja primele măsuri din noul PNDR pe care le scoatem la licitație și cred că avem nevoie de finanțare. Aici avem o creștere în buget de la 6,09 miliarde lei, la 7,2 miliarde lei”, a spus Constantin.

În opinia acestuia, una dintre noutățile incluse în bugetul pe 2014 se referă la menținerea schemei de subvenționare pentru motorina utilizată în agricultură, suma alocată fiind de peste 473 milioane de lei.

„Elementele de noutate în 2014 sunt legate de faptul că menținem schema de subvenționare pentru motorina utilizată în agricultură. Avem o sumă 473 de milioane de lei alocată pentru primele trei trimestre din 2014, iar la rectificare vor primi și banii pentru ultimul trimestru. De asemenea, la capitolul subvenții apare o măsură nouă, și anume ajutorul de minimis pentru achiziționarea tancurilor de răcire, pentru că avem două provocări mari pe lapte. Una la 1 ianuarie 2014, când expiră derogarea pentru calitatea laptelui, și una la 1 ianuarie 2015, când vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european și competiția pe piață va crește foarte mult. (…)”, a subliniat șeful MADR.

Ajutoarele totale acordate producătorilor agricoli din fonduri naționale sunt în sumă de 2,36 miliarde de lei, din care pentru subvenții sunt alocate 1,52 miliarde lei, plățile pe vegetal 663 milioane lei, renta viagera agricolă — 69 milioane lei.Proiectul bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2014 are prevăzută o sumă totală de 19,41 miliarde lei, în creștere cu 7,8% față de 2013, respectiv 2,94% din PIB. Circa 5,887 miliarde de lei provin de la bugetul de stat, iar 7,2 miliarde de lei din contribuția nerambursabilă a UE.

Cheltuielile destinate cofinanțării fondurilor externe nerambursabile depășesc 2,6 miliarde de lei în bugetul pe 2014.

Senatorii și deputații din Comisiile reunite de agricultură și silvicultură din Parlament dezbat vineri proiectul bugetului Ministerului Agriculturii pentru 2014, amendamentele depuse fiind în număr de 10.( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.