Ministrul Agriculturii: Introducerea cardului de acces în piață va proteja producătorii

danielagro

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, le-a prezentat marți, la Voinești, producătorilor de mere din zonă varianta introducerii unui card de acces pentru producători în piețele agro alimentare pentru a-i proteja de speculanți.

Acest card este în varianta de proiect și se va introduce cel mai devreme anul viitor, a precizat Constantin.

”Partea a doua a legislației înseamnă introducerea unui card de acces în piață. Eu am dorit foarte mult să existe acel card. Încă nu s-a luat o decizie și, probabil, se va lua la anul dacă se va lua, dacă nu mai târziu. În momentul când producătorul intră în piață și are un certificat de producător, atestat eliberat de primărie și asociația de producători, care spune eu am cinci hectare, să spunem, de cartofi, nu poate vinde în piață mai mult decât atât”, a explicat ministrul Agriculturii.

El a adăugat că, pe baza cardului, producătorii vor cântări marfa, la intrarea și ieșirea din piață și nu vor putea vinde mai mult decât produc. Astfel, speculanții din piețe vor fi împiedicați să mai vândă tone de marfă, deși în acte au foarte puțin teren.

”La intrarea în piață, în fiecare zi, toți producătorii, cu cardul, trebuie să cântărească marfa cu care intră, la intrare și la ieșire din piață, astfel încât să ne asigurăm că un fals producător nu comercializează mai mult decât produce. Este faza a doua la care vrem să ajungem tocmai pentru a proteja producătorii”, a mai spus ministrul Daniel Constantin.

Ministrul le-a vorbit producătorilor din zona Voinești despre modificările ce vor interveni în legislație pentru a-i proteja în fața intermediarilor care vând în piețele agro-alimentare.

Ministrul a explicat și cum se va pune în practică această modificare legislativă.”Certificatul de producător, din păcate, în multe cazuri a fost eliberat…nu știu cum a fost eliberat. Cred că știți mai bine decât mine. Din acest motiv avem propunerea de modificare a ordonanței de urgență astfel încât să schimbăm certificatul de producător. Nu va mai exista certificat de producător, ci atestat de producător și carnet de producător. Atestatul de producător va fi eliberat de primărie în continuare, dar cu viza asociației reprezentative din care producătorii fac parte”, a spus Daniel Constantin.

”Asociația trebuie să vină să spună: da, persoana X care după aceea merge și vinde în piață are acele suprafețe de hectare după care vinde producția respectivă. Dacă de acum înainte vor mai fi producători care vor vinde mai mult decât marfa pe care o produc ei, este și vina asociațiilor, pentru că asociațiile vor pune viza de acum înainte. Asta este metoda prin care eu cred că nu vom mai avea falși producători, care pe bază de certificat de producător să vândă în piață”, a precizat ministrul Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a efectuat marți o vizită în județul Dâmbovița, unde s-a întâlnit cu producătorii la Titu, Târgoviște și Voinești. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.