Ministrul Agriculturii efectuează o vizită în Republica Moldova, începând de luni

danielconstantinoficialMinistrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, efectuează o vizită de trei zile în Republica Moldova, la Chișinău, începând de luni, în cadrul consultărilor informale în vederea pregătirii Conferinței Regionale pentru Europa a Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), informează ministerul de resort.

Agenda primei zilei include întrevederi cu reprezentantul regional adjunct al FAO, Tony Alonzi, și cu reprezentantul regional al FAO pentru Europa și Asia Centrală (de la 1 ianuarie 2014), Vladimir Rakhmanin.

Tot luni, ministrul român al Agriculturii are programată o întâlnire cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vasile Bumacov.

De asemenea, Daniel Constantin este invitat la lansarea oficială a brandului ”Vin Moldova”.

Conferința Regională pentru Europa a Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO) se va desfășura la București, anul viitor, între 29 martie și 4 aprilie, potrivit AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.