Ministrul Agriculturii caută soluții pentru susținerea producătorilor de lapte

 

ministrupndr

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat azi, 15 aprilie, la conferinţa de prezentare a campaniei „Caravana Fondurilor Europene pentru Satul Românesc”, desfăşurată sub sloganul „PNDR vine în satul tău”, la Casa de Cultură din Topoloveni  (Argeş).

 

În cadrul conferinţei, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că în perioada 2014-2020, se va încerca să se pună accentul şi pe sectorul zootehnic, având în vedere că, până în prezent, sectorul de producţie vegetală s-a dezvoltat foarte bine. „Vom avea în vedere identificarea de soluţii pentru susţinerea producătorilor de lapte. Zona de creştere a animalelor pentru lapte va avea o alocare semnificativă în viitorul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală”, a afirmat ministrul Agriculturii, la Topoloveni.

 

You might also like More from author

Comments are closed.