Ministrul Agriculturii a cerut GPS-uri pentru tirurile cu legume și fructe care intră în România

gructeddd

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că a discutat cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, despre montarea de GPS-uri pe tirurile cu legume şi fructe care intră în România din afara Uniunii Europene care ar putea prezenta un risc pentru evaziunea fiscală.

“Am elaborat o notă pe care am vrut să o prezint în şedinţa de guvern (n.r. – miercuri), însă înainte de aceasta am avut o discuţie cu ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu, care mi-a spus că intenţionează să vină cu un set de măsuri de combatere a evaziunii fiscale printre care se numără şi montarea GPS-urilor. Nu vizăm doar tirurile din Turcia sau Albania, ci vizăm toate tirurile care intră în România din afara Uniunii Europene şi care ar putea prezenta un risc pentru evaziunea fiscală. Din punctul meu de vedere nu ministerul agriculturii poate să genereze o astfel de măsură, este de competenţa structurilor de control, Gardă Financiară şi ANAF, să genereze o astfel de măsură, şi m-am bucurat să existe deja intenţii acolo pentru a implementa un astfel de proiect”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Jurnaliștii au afirmat că s-a mai încercat o astfel de măsură pe camioanele care transporta grâu şi nu s-a reuşit din cauză că maşinile erau proprietate privată, Constantin a răspuns că o să încerce, fiind convins că atâta timp cât există voinţă se poate găsi o formulă.

“O să încercăm. Eu sunt convins că atâta timp cât există intenţii, voinţă, se poate găsi o formulă. Este o chestiune care totuşi ţine de economia naţională, ţine de bugetul de stat, ţine de viaţa românilor care plătesc mai mult din cauza evaziunii fiscale. De asemenea, ţine de viaţa celor care lucrează în companii care nu au o concurenţă loială din partea celor care fac evaziune fiscală şi datoria noastră este să găsim cele mai bune măsuri pentru a ameliora viaţa cetăţenilor”, a spus Daniel Constantin.

You might also like More from author

Comments are closed.