MINISTERUL DE EXTERNE FACE DEMERSURI PENTRU CLARIFICAREA SITUAȚIEI FEMEILOR ABUZATE PE OGOARELE DIN ITALIA

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Ambasada României la Roma și Consulatul de la Catania, a inițiat demersuri pe lângă autoritățile italiene privind situația semnalată în presă referitoare la românce care ar fi fost abuzate la locul de muncă în Italia, se arată într-o precizare a MAE.

MAE arată că are în atenție situația iar Consulatul României la Catania a contactat atât Procuratura din cadrul Tribunalului din Ragusa, cât și Comandamentul Carabinierilor din Monreale — Provincia Palermo pentru informații suplimentare.

Totodată, comandantul Carabinierilor din Monreale a precizat faptul că, „în declarația dată unei publicații, nu s-a referit la persoane de naționalitate română”.

Consulatul României la Catania a solicitat o întrevedere cu prefectul din Ragusa, întâlnirea urmând să aibă loc în cursul acestei săptămâni.

„Subliniem faptul că, până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români afectați de aceste incidente”, arată MAE.

MAE, prin reprezentanțele diplomatice și consulare acreditate pe teritoriul Republicii Italiene, își reafirmă disponibilitatea permanentă de a acționa imediat, conform competențelor, pe linia acordării asistenței și protecției consulare.

Totodată, MAE reiterează rolul extrem de util al mecanismului de înregistrare voluntară la misiunile diplomatice și oficiile consulare din străinătate, cu ajutorul căruia românii își pot anunța prezența în regiune, în vederea primirii asistenței necesare în situații de urgență.

„În strictă concordanță cu prevederile convențiilor internaționale în materia exercitării competențelor consulare, Ministerul Afacerilor Externe al României, prin Ambasada României la Roma și Consulatul României la Catania, folosește în continuare toate mecanismele de cooperare cu autoritățile italiene competente, în scopul adoptării măsurilor imediate de verificare și investigare a sesizărilor primite”, subliniază MAE.

MAE amintește că are în derulare, împreună cu Ambasada României în Italia și Ministerul Muncii, campanii de informare pentru cetățenii care doresc să muncească în străinătate. „Spre exemplu, prin Biroul Atașatului pentru probleme de muncă, a fost realizat Ghidul lucrătorului român în Italia”, indică sursa citatĂ, potrivit AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.