LA CE PRODUCȚII DE MIERE SE AȘTEAPTĂ ROMÂNII ÎN 2017

Apicultorii din centrul şi sudul ţării aşteaptă producţii de miere cu 15-20% mai mari faţă de 2016, însă cei din Ardeal spun că ploile din primăvară au afectat sever producţia, astfel că şi livrările externe vor fi mai reduse faţă de 2016,potrivit bizbrasov.ro.

„Anul acesta o să avem o creştere cu 20% a producţiei de miere la nivel naţional. Nu cred că în următorii doi an vom mai avea o astfel de producţie ca în 2015, când am ocupat locul I în UE”, a declarat Silviu Ganea, reprezentantul companiei Fileomera din Făgăraş, cu activităţi în achiziţia, procesarea şi producţia de miere. Compania a avut afaceri de peste 30 milioane de lei în 2016, în principal din comerţul la export în Germania, Anglia, Italia şi Franţa.

În 2016, România a exportat miere în valoare de 37,4 milioane de euro şi a importat de 8,1 milioane de euro, potrivit datelor Eurostat, excedentul comercial din acest sector fiind de peste 29 mil. euro, portivit datelor Eurostat. După valoarea exporturilor din 2016, principalele ţări în care România a exportat miere sunt Germania, Italia şi Franţa, cu un total al exporturilor de 21 mil. euro, potrivit sursei citate.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.