Miercurea-Ciuc: Acțiune inedită de popularizare a vieții la țară

coca_paineO acțiune inedită de popularizare a vieții la țară, intitulată ‘Satul în oraș’, s-a desfășurat la Miercurea Ciuc, într-o încercare a organizatorilor de a-i împrieteni pe orășeni cu gospodarii din mediul rural și de a-i face să înțeleagă eforturile pe care le depun cei care trăiesc departe de agitația orașelor.

Pe un teren de la marginea municipiului Miercurea Ciuc au fost amenajate locuri speciale unde au fost aduse diverse animale, de la porci, vaci, oi, capre, cai sau bivoli, până la găini sau rațe.

Reprezentantul Asociației Tinerilor Fermieri din Harghita, Haschi Andras, organizator principal al acțiunii, a declarat că scopul principal este acela de a-i împrieteni pe locuitorii de la oraș cu cei de la sat și de a-i determina pe orășeni să cumpere produse locale.

‘Dacă toți locuitorii din Miercurea Ciuc ar fi puțini atenți și măcar ar încerca să cumpere de la rudele de la țară produsele de bază — ouă, lapte, carne de pasăre, cartofi, legume — cred că un oraș din Miercurea Ciuc ar putea întreține cam zece sate din zonă. Ăsta ar fi țelul nostru: să împrietenim puțin omul de la țară cu cel de la oraș. Cel de la oraș trebuie să vadă, totuși, cum se fac aceste produse, ce eforturi trebuie să depună gospodarul. Faptul că are o combină sau un tractor de 60-70.000 Euro în curte, nu e ca la oraș, adică cu cât e mai bun Mercedesul cu atât ești mai înstărit. Nici vorbă de așa ceva. Aceea este o unealtă și el unealta trebuie să o plătească, mai mult ca sigur, băncii. Deci, trebuie să vândă cât mai multe produse și tocmai este țelul’, a declarat Haschi Andras.

El a subliniat că imaginea oferită celor care vizitează locul evenimentului este cea a satului de astăzi, cu căruțe simple, dar și cu mașini și utilaje de sute de mii de euro, cu animale de rasă, foarte scumpe, dar și cu animale pe care țăranii le țin în mod tradițional în curte și cu produse cât mai naturale, de la suc de mere, presat la fața locului, până la pâine de casă, proaspăt scoasă din cuptor. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.