Micii cu suspiciune de salmonella au fost produşi de o firmă din Piatra Neamţ

micivv

Micii cu suspiciune de salmonella care au fost retraşi de la vânzare din întreaga reţea de magazine Kaufland au fost produşi la o firmă din municipiul Piatra Neamţ. Doctorul Constantin Lipan, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ a declarat  că o echipă de control s-a deplasat la hala de producţie a societăţii pentru un control amănunţit în domeniu. De asemenea, medicii sanitar-veterinari au retras de la comercializare, din magazinele Kaufland din Piatra Neamţ şi Roman, circa 14 kilograme de mici ambalaţi în caserole.

Sute de caserole de mici au fost reţinute de DSVSA Prahova, după ce, într-o probă recoltată în cadrul unui control oficial efectuat la depozitul unui supermarket, a fost depistată prezenţa salmonellei.

Şeful DSVSA Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat, luni, că, în cadrul unui control oficial realizat, săptămâna trecută, la depozitul central din Ploieşti al unui supermarket, a fost recoltată o probă dintr-o caserolă de mici formaţi, în urma examenului microbiologic depistându-se salmonella. Terecoasă a precizat că proba a fost trimisă la Bucureşti pentru tipizare, ar autorităţile au dispus reţinerea a 200 de caserole din lotul respectiv, care se aflau în depozitul de la Ploieşti, până la obţinerea rezultatului de la tipizare. De asemenea, alte 640 de caserole de mici formaţi de un kilogram care provin din acest lot au ajuns la filiale din 24 de judeţe ale supermarketului. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.