Meteo: Cum va fi vremea până de Paşte, în 1 Mai

albine_floriVremea va deveni normală pentru data din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar valorile termice diurne nu vor mai depăși 18 – 19 grade, în timp ce pe arii extinse sunt anunțate ploi la nivelul întregii țări în perioada 24 – 26 aprilie, precum și precipitații slabe cantitativ pe 18 – 19 aprilie, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 18 aprilie – 1 mai, publicată luni.

În Banat, după temperaturile de vară din 18 aprilie, local peste 30 de grade, între 19 și 21 aprilie vremea va deveni răcoroasă, cu medii ale maximelor de 16 — 17 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 18 — 20 de grade, fiind posibile valori mai scăzute între 25 și 28 aprilie. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 21 și 22 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de 3 — 4 grade, însă ulterior această medie nocturnă se va încadra între 5 și 8 grade, fără a suferi modificări semnificative până pe 1 mai. În intervalul 24 — 26 aprilie va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe vor fi atât pe 19 aprilie cât și, temporar, în cursul celei de-a doua săptămâni.

În Crișana, între 19 și 21 aprilie, vremea va deveni răcoroasă, cu medii ale maximelor de 14 — 16 grade, după care, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 17 — 19 grade, fiind posibile valori mai scăzute pe 27 și 28 aprilie. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 21 și 22 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de două — trei grade, însă ulterior această medie nocturnă nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va încadra între 4 și 7 grade. În intervalul 24 — 26 aprilie va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe cantitativ vor fi atât pe 19 aprilie cât și, temporar, în cursul celei de-a doua săptămâni.

În Transilvania, media temperaturilor diurne va scădea semnificativ în primele patru zile, de la 27 la 13 grade, apoi va crește, menținându-se în jurul a 17 grade până pe 26 aprilie, urmând ca, în intervalul 27 aprilie — 1 mai, să fie de 14 — 16 grade. Tendința regimul termic mediu nocturn este tot de scădere semnificativă, de la 9 grade în primele două nopți, la valori apropiate de zero grade, pe 21 și 22 aprilie, când vor fi condiții de brumă. Ulterior, media temperaturilor minime nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va situa între 2 și 6 grade. Pe 19 și 24 — 25 aprilie va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar apoi ploi în general slabe se vor semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Maramureș, media temperaturilor diurne va scădea semnificativ în primele patru zile, de la 25 la 13 grade. Ulterior, valorile termice vor crește, menținându-se în jurul a 17 grade până pe 26 aprilie, urmând ca, în intervalul 27 aprilie — 1 mai, să fie de 13 — 16 grade. Tendința regimul termic mediu nocturn este tot de scădere semnificativă, de la 11 grade la valori apropiate de zero grade, pe 21 și 22 aprilie, când vor fi condiții de brumă. Ulterior, media temperaturilor minime nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va situa între 2 și 6 grade. În intervalele 18 — 19 aprilie și 24 — 26 aprilie va ploua pe arii extinse, slab și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe vor cădea, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Moldova, temperaturile maxime vor scădea la începutul intervalului, de la o medie de 29 de grade la 13 grade, după care vor crește până în jurul a 18 grade pe 24 aprilie. În intervalul 25 aprilie — 1 mai, valorile termice vor oscila ușor în jurul a 17 grade. Tendința temperaturilor minime este tot de scădere semnificativă, de la 13 grade la 2 până la 4 grade, pe 21 și 22 aprilie. Media temperaturilor minime nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va situa între 5 și 8 grade. În zilele de 19 și în intervalul 24 — 25 aprilie va ploua pe arii extinse, slab și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe se vor semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Dobrogea, după temperaturile ridicate din data de 18 aprilie, local peste 28 de grade, vremea va deveni răcoroasă în intervalul 19 — 21 aprilie, cu medii ale maximelor în jurul a 15 grade. Apoi, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 17 — 19 grade. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 22 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de 5 grade, însă ulterior această medie nocturnă nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va încadra între 7 și 10 grade. Vor fi averse pe arii extinse și moderate cantitativ pe 19 — 20 aprilie și 24 — 25 aprilie, iar apoi ploi în general slabe se pot semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Muntenia, în 18 aprilie, vor fi temperaturi de vară, local peste 31 de grade, apoi între 20 și 22 aprilie vremea va deveni răcoroasă, cu medii ale maximelor în jurul a 17 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu o medie regională a maximelor de 18 — 21 de grade. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 22 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de 3 grade, însă, ulterior, această medie nocturnă nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va încadra între 6 și 9 grade. Vor fi averse pe spații extinse și moderate cantitativ pe 19 — 20 aprilie și 24 — 25 aprilie, iar apoi în general slabe se pot semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Oltenia, după temperaturile de vară din 18 aprilie, local de peste 30 de grade, între 20 și 22 aprilie vremea va deveni răcoroasă, cu medii ale maximelor de 17 — 18 grade. Ulterior, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 19 — 20 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până pe 22 aprilie, când media regională a acestora va fi de 4 grade, însă ulterior această medie nocturnă nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va încadra între 5 și 8 grade. Vor fi averse pe spații extinse și moderate cantitativ pe 19 și 24 — 25 aprilie, iar ploi în general slabe se pot semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

La munte, media temperaturilor va scădea semnificativ în primele patru zile, de la 18 la 5 grade, apoi va oscila ușor în jurul a 9 grade până pe 26 aprilie, urmând ca în intervalul 27 aprilie — 1 mai să fie de 5 — 7 grade. Tendința regimul termic mediu nocturn este tot de scădere semnificativă, de la 9 grade la valori negative pe 21 și 22 aprilie. Ulterior, până pe 1 mai, media temperaturilor minime nu va avea modificări semnificative și se va situa între — 2 și 2 grade. Pe 19 aprilie și în intervalul 24 — 25 aprilie va ploua pe arii extinse, moderate cantitativ, iar ploi în general slabe se vor semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Trecător, la altitudini de peste 1.700 de metri, se pot semnala precipitații mixte. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.