Meşteri şi meşteşuguri din Moldova, în perioada 8-10 noiembrie 2013, la Iaşi

potterydd

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi participă în calitate de partener la manifestarea cultural – interactivă „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, ediţia a VI-a, ce va avea loc în perioada 8 -10 noiembrie 2013, pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Evenimentul este organizat de Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” Iaşi în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei, Fundaţia pentru Cercetare Ştiinţifică “IRIIS” (Institutul Român de Inventică Iaşi), Asociaţia Dialog pentru Dezvoltare Iaşi, Fundaţia „Izvor” Iaşi, Centrul de Informare Turistică Iaşi și Parohia „Sfântul Nicolae” din comuna Aroneanu – Iași.

Manifestarea promovează meşteşugurile tradiţionale româneşti, cu precădere cele din ţinutul istoric al Moldovei, la eveniment fiind prezenți meșteri populari de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din alte zone etnografice ale țării.

Programul manifestării este bogat şi variat, cuprinzând expunerea şi vânzarea lucrărilor proprii a celor 40 de participanţi, la care se adaugă şi o serie de activităţi interactive cu publicul. Astfel, în cadrul demonstraţiilor de olărit, de împletit fibre vegetale şi ţesut, precum şi a celor de pictură icoane şi ouă încondeiate, vor avea loc ateliere de lucru, la care vor participa copii de la şcoli şi grădiniţe din Iasi.

Raluca Daria Diaconiuc

You might also like More from author

Comments are closed.