McDonald's sare in apararea cartofilor: Spotul informeaza despre calitate

Spotul TV referitor la cartofii prajiti McDonald’s are intentia de a informa consumatorii despre calitatea si originea produsului, compania precizand ca are unele dintre cele mai ridicate standarde de calitate din industrie.
Prepararea corecta a produselor, dar si respectarea practicilor de siguranta alimentara sunt preocupari zilnice in toate restaurantele McDonald’s, spune compania intr-un comunicat remis.
„Pentru a pregati cartofii prajiti, McDonald’s foloseste cartofi proaspeti, suta la suta naturali, selectionati manual din soiurile de cea mai buna calitate:

Russet Burbank si Innovator. Pentru McDonald’s Romania, cartofii sunt cultivati in Austria si provin de la una dintre cele mai importante companii producatoare de cartofi, Frisch & Frost Austria”, explica sursa citata de MEDIAFAX.
Fiecare cartof trebuie sa indeplineasca standardele de calitate ale McDonald’s in ceea ce priveste: umiditatea si continutul natural de zahar, dimensiunea, forma, culoarea, precum si alte caracteristici. Cele peste 120 de evaluari calitative pe care McDonald’s si furnizorii sai le fac pentru a pregati cartofii prajiti, pornind de la selectionarea semintelor de cartofi, pana la plantarea, recoltarea, pregatirea si verificarea produsului finit, demonstreaza angajamentul companiei McDonald’s fata de calitate.
Cartofii prajiti de la McDonald’s sunt atent selectionati si prajiti in ulei vegetal (un amestec de ulei de rapita si ulei de floarea soarelui), afirma sursa citata.

Ce s-a intamplat initial cu spotul McDonald`s?
Joi, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) informa ca spotul publicitar „Cartofii prajiti de la McDonald’s aduc aminte de bunici” contine doua informatii menite a induce in eroare consumatorii, autoritatea solicitand CNA aplicarea masurilor legale ce se impun in acest caz. De asemenea, ANPC a sanctionati lantul de restaurante, valoarea amenzii nefiind inca publica.
In spotul cu pricina, se fac afirmatii precum „cartofii prajiti de la McDonald’s aduc aminte de bunici” si se transmite consumatorilor informatia conform careia materia prima utilizata este „cartoful” ce provine de la piata, spuneau reprezentantii ANPC.
In urma unui control asupra originii si calitatii cartofilor prajiti de la McDonald’s, efectuat de comisarii ANPC in reteaua de restaurante a companiei, a rezultat ca produsul „cartofi prajiti” provine din tratarea termica a produsului „cartofi congelati”, materie prima a carui lista a ingredientelor contine cartofi, ulei vegetal, dextroza, stabilizator: difosfat de sodiu, precizeaza sursele citate.
In consecinta, considera ANPC, prin spotul publicitar se transmit doua informatii menite a induce in eroare consumatorii, respectiv ca produsul „cartofi prajiti” ar proveni din cartofii proaspeti achizitionati de la piata, in conditiile in care materia prima utilizata este „cartofi congelati” (care contine si alte adaosuri, inclusiv aditivi), si aceea ca „aduc aminte de bunici”, ceea ce induce consumatorului ideea falsa de reintoarcere la calitatea de odinioara, de produs fabricat dupa metode artizanale, produsul fiind, in realitate, industrial.
Pentru cele constatate, ANPC a sanctionat SC McDonald’s SRL si a solicitat Consiliului National al Audiovizualului (CNA) aplicarea masurilor ce se impun pentru intrarea in legalitate privind difuzarea acestui spot publicitar, mai spun sursele citate.

You might also like More from author

Comments are closed.