Mazărea reglează tensiunea arterială

Boabele de mazăre sunt o excelentă sursă de vitamine, precum A, B1, B2 şi C. Datorită vitaminei B2 din compoziţia sa, mazărea este un aliat care luptă împotriva afecţiunilor cardiovasculare. Iată ce alte boli previne consumul de mazăre.
• Previne infarctul. Consumul de mazăre ţine sub control nivelul colesterolului, ajută la reglarea tensiunii arteriale, previne excesul de greutate, tulburările de ritm cardiac şi infarctul.

• Osteoporoza. Mazărea verde este o sursă excelentă de vitamina K, pe care organismul o foloseşte pentru fixarea calciului în oase. De asemenea, mazărea verde conţine vitamina B6, care previne eliminarea calciului din oase şi fragilizarea acestora.
• Anemia. Mazărea verde e bogată în fier, o porţie de 250 de grame din această leguminoasă conţinând circa 40% din necesarul zilnic. Mai mult, este bogată şi în magneziu şi vitamina B6, care sunt esenţiale pentru asimilarea fierului şi combaterea anemiei.
• Diabetul. Mazărea face parte dintre alimentele recomandate pentru stabilizarea glicemiei pacienţilor cu diabet. Conţine fibre alimentare şi unii compuşi cu efect hipoglicemic.
• Constipaţia. Fibrele alimentare conţinute de mazărea verde deblochează tranzitul intestinal şi elimină toxinele din colon.
• Oboseala. În boabele de mazăre există o combinaţie de vitamine din complexul B, dar şi unele minerale (magneziu, fier, seleniu) cu efecte în combaterea stărilor de oboseală.
• Cancerul. Alături de fasolea verde, boabele de mazăre sunt printre cele mai bune alimente pentru lupta împotriva cancerului. Vitaminele C, A, B1, B2, fibrele insolubile, flavonoidele conţinute de această leguminoasă sunt remedii antitumorale.

You might also like More from author

Comments are closed.