Măsura 215, aproape inaccesibilă pentru fermele noi

stophhhh

Fermele de porci noi din România nu pot accesa fondurile alocate pentru bunăstarea animalelor, prin măsura 215, chiar dacă au făcut investiţii mari din fonduri proprii, din cauză că banii disponibil pentru acest sector sunt prea puţini.

“Acum sunt 27 de ferme noi care trebuie să intre în sistem, iar lună de lună apar ferme noi, pentru că sunt investiţii în derulare. Nu rezolvă nimic ministerul prin reducerea banilor altor ferme mari, ca să intrăm noi în sistem. Noi încercăm să obţinem o cale de a se suplimenta aceste sume pentru fermele noi”, a declarat Mihai Lungu, directorul executiv al Asociaţiei Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin (AFISS), citat de Agerpres.

Suma fixă de 56 de milioane de euro alocată anual sectorului suin, este prea mică şi va duce la oprirea investiţiilor în această ramură agricolă, este de părere Mihai Lungu.

“MADR a aflat cu stupoare că sunt ferme noi care apar lună de lună în România şi care nu pot să acceseze programul de bunăstare şi practic sunt scoase astfel de pe piaţă. Felul în care funcţionează această măsură pe bunăstare a pus o stavilă la dezvoltarea sectorul suin în România. Practic, prin stabilirea unei sume fixe pe an de 56 de milioane de euro, la bunăstare, România a decis ca acest sector să rămână la acelaşi nivel în sectorul de îngrăşare şi acesta este motivul pentru care continuăm să importăm şi avem probleme pe piaţă”, a declarat acesta.

Potrivit directorului executiv al AFISS sectorului suin i-ar trebui imediat 70 milioane de euro, bani care ar trebui să se dubleze pentru creşterea acestei ramuri agricole. (Sursa: fabricadecarne.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.