Marș de protest împotriva companiei Monsanto, la Bucureşti

GMOBbb

 

Un miting-marş împotriva companiei Monsanto, cel mai mare producător de organisme modificate genetic (OMG) la nivel mondial, prezent şi în România, a fost organizat, sâmbătă între orele 15,30 și 18,00, la Bucureşti, pe traseul Parcul Eroilor – Piaţa Unirii, cu o oprire a manifestanţilor în faţa Ministerului Agriculturii. La acesta au participat peste 300 de persoane.

Participanţii la manifestaţie au fost cetăţeni neafiliaţi, ONG-uri (ReGeneration, EcoRuralis, InfOMG etc.) şi membri ai Grupului de Iniţiativă „Activişti Fără Frontiere”.

În cadrul marşului, bucureştenii şi-au exprimat „nemulţumirea atât faţă de lobby-ul companiei Monsanto pe lângă autorităţile române, manipularea şi presiunea asupra micilor producători, cât şi faţă de atitudinea instituţiilor române în detrimentul interesului cetăţenilor”, arată organizatorii marşului.

Oficialii companiei Monsanto au explicat în legătură cu această acţiune că ‘respectă drepturile oamenilor de a-şi exprima liber punctul de vedere’.

Manifestaţia a fost deschisă tuturor cetăţenilor, organizaţiilor neguvernamentale, reţelelor de producători şi consumatori preocupaţi de viitorul agriculturii sustenabile şi al alimentaţiei sănătoase libere de OMG-uri.

Compania Monsanto este cel mai mare producător de organisme modificate genetic (OMG), deţinând 91 la sută din seminţele modificate genetic din lume.

Potrivit protestatarilor, „Monsanto are o istorie lungă în producţia de substanţe chimice, precum DDT-ul sau Agentul Orange, provocând adevărate dezastre umane şi ecologice’.

OMG-urile au fost promovate mai întâi ca o soluţie minune la problemele umanităţii, precum foametea, însă astăzi, din ce în ce mai multe voci avertizează asupra pericolelor pe care utilizarea acestor organisme în scopurile propuse în prezent de către Monsanto le pot genera asupra naturii şi societăţii: culturi agricole de proastă calitate, conţinut nutriţional scăzut, nivel crescut al materialului toxic şi alergen din mâncare, ameninţarea biodiversităţii, plante şi insecte dăunătoare foarte rezistente, poluarea mediului înconjurător, distrugerea stilului de viaţă rural şi a plantaţiilor tradiţionale.

„În România, doi foşti angajaţi ai Monsanto, Valeriu Tabără şi Stelian Fuia, au devenit miniştri ai Agriculturii şi au promovat organismele modificate genetic, în favoarea corporaţiilor. Totuşi Ungaria, Bulgaria, Franţa, Elveţia, Grecia, Polonia, Germania şi Italia au interzis culturile modificate genetic”, au arătat organizatorii marşului.

„”Monsanto este prezenta în România încă din anul 1975, moment din care investeşte în mod constant în economia românească, oferind locuri de muncă prin orientarea sa către producţia agricolă locală. În prezent, în România, Monsanto are un număr total de 115 angajaţi permanenţi şi peste 300 de lucrători sezonieri, eforturile fiind îndreptate spre producţia de seminţe destinate întregii Europe. Încă din anul 2006, Monsanto a investit peste 100 milioane de dolari în construcţia celei mai moderne staţii de procesare şi prelucrare de seminţe din UE. Anual se procesează aici peste 1.000.000 saci de porumb convenţional (sămânţă de porumb nemodificat genetic) care are ca destinaţie şi ţări din UE precum şi Ucraina, Rusia, Turcia, etc. Performantele noastre situează România în topul ţărilor europene producătoare de seminţe’, potrivit unui comunicat al Monsanto. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.