Marea Britanie este invadată de omizi care provoacă astmul

O adevărată invazie de omizi păroase a provocat numeroase cazuri de astm cetăţenilor britanici, iar autorităţile de la Londra se tem că situaţia poate deveni atât de serioasă, încât poate pune în pericol chiar desfăşurarea ediţiei Jocurilor Olimpice din această vară.
Omida procesionară a stejarului, larva speciei de fluture Thaumetopoea processionea, prezintă un grad ridicat de toxicitate dat de perii săi lungi şi iritanţi. O sigură omidă din această specie are circa 63.000 de peri iritanţi care pot provoca oamenilor atacuri de astm severe.

Perii se desprind cu uşurinţă de pe trupul omizilor şi pot fi purtaţi de vânt, iar în contact cu pielea, traheea şi ochii oamenilor, perii pot provoca iritaţii dureroase, vomă, ameţeli, febră şi chiar alergii mortale.

„În prezent folosim substanţe chimice în grădinile de la Kew (unde se află o imensă grădină botanică, n.r.) dar nici măcar distrugerea cuiburilor nu ţine sub control numărul acestor omizi. Le mai încetinim înaintarea, dar numărul lor creşte continuu.”, declară Tony Kirkham, director al Kew Gardens.

După cum le spune şi denumirea, aceste omizi parazitează stejarii şi desfrunzesc maiestuoşii copaci înainte de a se transforma în nimfe, şi într-un final, în fluturi adulţi.

Sursa: Daily Mail

You might also like More from author

Comments are closed.