MARD va înființa o agenție de promovare a alimentelor românești


paine_tradMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)lucrează la înfiinţarea unei agenţii pentru promovarea alimentelor româneşti pe pieţele externe, printr-un parteneriat public-privat, a declarat, ieri, ministrul de resort Daniel Constantin.

„Lucrăm la înfiinţarea unui parteneriat public-privat prin care să înfiinţăm o agenţie pentru promovarea produselor româneşti în alte ţări. Un parteneriat public-privat în care să avem agenţi economici, angajaţi ai ministerului, ai agenţiei, plătiţi din fonduri publice şi private pentru a promova produsele româneşti.

Pentru prima dată să fie plătiţi, dincolo de bugetul de stat, şi din ceea ce se încasează pe produsele respective”, a spus ministrul Constantin, adăugând: „În perioada următoare, cred că va trebui să ne aşezăm să vedem cum putem să venim cu un ajutor de minimis pe ceea ce înseamnă materialul genetic românesc, şi pe zona de zootehnie şi pe cea de agricultură, mă refer la seminţe. Punem accent în continuare pe ceea ce înseamnă producţie de masă”, a declarat oficialul MADR.

Am introdus din acest an, ajutorul cuplat în mai multe sectoare de activitate pentru zootehnie, apicultură. Venim cu un ajutor cuplat pentru zona de carne, lapte pe ceea ce înseamnă zona de producţie. Un ajutor suplimentar, practic, pe care îl dăm din fondurile europene, dincolo de ajutoarele naţionale de tranziţie la bugetul de stat”. Potrivit lui Daniel Constantin, condiţia pe care o pune MADR este ca materialul genetic să vină din producţie românească. (Sursa: fabricadecarne.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.