Magazinele de la țară, luate la puricat

În luna august, au fost verificate modul în care sunt respectate condițiile de igienă în unitătile de vânzare cu amănuntul.

magazine

În fiecare județ, echipe mixte ale DSVSA, alcătuite din reprezentanți ai Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor și ai Serviciului Antifraudă, au efectuat controale oficiale în magazinele alimentare, barurile, rulotele, precum și în alte unități de alimentație publică situate în zonele rurale.

Astfel, au fost verificate 2.843 de obiective: 2.205 de magazine alimentare, 448 de baruri, 134 de rulote și 56 de unități de alimentație publică. Deficiențele constatate de reprezentanții DSVSA în urma controalelor au fost sancționate prin aplicarea a 410 de sancțiuni contravenționale, care au însumat 874.800 lei. De asemenea, au fost acordate 319 avertismente pentru deficiente minore, pentru care au fost stabilite termene de remediere.

Au fost emise 9 Ordonanțe de suspendare temporară a activității unor unități de vânzare cu amănuntul (8 magazine alimentare, aflate pe raza județelor Brăila, Bihor, Călărasi, Dâmbovița, Neamț, Vaslui și 1 bar situat în județul Brăila). Pentru abaterile grave constatate de către inspectorii din cadrul DSVSA au fost emise 23 ordonanțe pentru interzicerea desfăsurării activitătii unor unități (14 magazine alimentare, 3 rulote și 6 baruri situate pe rază județelor Arad, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Sălaj, Vaslui).

You might also like More from author

Comments are closed.