MADR: Se cer măsuri de relaxare fiscală pentru crescătorii de porci și păsări

irimescu_carneMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a avut în 22 martie 2016, o întâlnire la sediul instituţiei cu reprezentanţi ai sectorului zootehnic – Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) şi Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR). Principalele teme de discuţii au vizat criza care afectează producătorii români pe fondul embargoului impus de Rusia, dar şi stadiul plăţilor acordate în cadrul angajamentelor de bunăstare a animalelor – Măsura 215 din PNDR.

Reprezentanţii crescătorilor de porci au ridicat pe parcursul discuţiilor mai multe probleme cu care se confruntă sectorul, în special pierderile mari în contextul crizei înregistrate la nivel european, aceştia solicitând un sprijin de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru reglementarea preţului de referinţă la cumpărarea porcilor vii.

Totodată, a fost adusă în discuţie situaţia controalelor sanitare-veterinare la carnea congelată şi preţul foarte scăzut la importurile care intră în România.

Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, a precizat că există indicii că în relaţia cu hypermarketurile nu sunt respectate de către toţi operatorii unele din condiţiile impuse (de exemplu cele referitoare la etichetare), fiind acceptate de către reţelele comerciale şi produse promovate pe piaţă prin practici neloiale sau anticoncurenţiale. A fost prezentată situația importurilor, exporturilor și a consumului de produse avicole în România, concluzionându-se că sunt necesare unele măsuri care să protejeze producătorii români, inclusiv prin întărirea sistemului de supraveghere a importurile și exporturile de produse alimentare şi a preţurilor practicate pe piaţă.

De asemenea, au fost propuse unele măsuri de relaxare fiscală pentru fermierii din cele două sectoare zootehnice și introducerea în PNDR 2014-2020 a Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor care să fie adresată fermelor noi, dezvoltate sau modernizate prin fondurile europene adresateagriculturii şi dezvoltării rurale şi care nu au în prezent angajamente în derulare pentru bunăstarea animalelor în cadrul Măsurii 215 din PNDR 2007-2013.

Ministrul Achim Irimescu a propus o întâlnire cu Parlamentul, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, pentru a identifica soluţii care să vină în sprijinul producătorilor români.

În cadrul discuţiilor s-a agreat necesitatea consultării sistemelor de sancţiuni aplicabile beneficiarilor Măsurii 215 cu reprezentanţii sectoarelor de creştere a porcilor şi păsărilor. Subiectele sensibile semnalate de aceştia se referă la stabilirea eligibilităţii efectivelor de păsări în corelare cu scăderea perioadei ciclurilor de producţie pe fondul îmbunătăţirii performanţelor exploataţiilor de creştere a păsărilor, precum şi la aplicarea sancţiunilor administrative pentru efectivele declarate. Aceste aspecte vor fi analizate în discuţiile tehnice care vor fi organizate în perioada următoare împreună cu reprezentanţii instituţiilor implicate în elaborarea şi implementarea Măsurii 215.

You might also like More from author

Comments are closed.