Liviu Harbuz: Pregătim scăderea TVA la carne și produse din carne începând din august

carnecrudaCota redusă de TVA la carne și produse din carne ar putea fi aplicată din august, după discutarea măsurii cu Fondul Monetar Internațional, a declarat joi Liviu Harbuz, deputat PSD și vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

„Pregătim scăderea TVA la carne și produse din carne, dar și la legume-fructe și ulterior la lapte și produse din lapte. Calendarul presupune ca în august să începem pentru carne și produse din carne”, a spus Liviu Harbuz.

Acesta a spus că pentru aplicarea acestei măsuri este nevoie de acordul FMI și de datele din piață pentru a vedea cum funcționează măsura.

„La produsele de panificație a funcționat foarte bine (n.r cota redusă la 9%). Sperăm ca și la carne și produse din carne să avem același succes”, a declarat Liviu Harbuz.

Cu toate că, anul trecut, după reducerea TVA la pâine la 9%, autoritățile au anunțat extinderea acestei măsuri în primul rând la carne și produse din carne, ulterior tot mai multe voci au susținut o reducere a TVA la legume și fructe și la produsele bio.

Reprezentanții companiilor și cei ai patronatelor de profil consideră că reducerea TVA la carne, preparate din carne și pește este cea mai importantă măsură ce ar trebui aplicată în perioada următoare și care ar putea avea efecte extrem de benefice asupra acestor industrii, mai ales că sectorul se confruntă și cu o evaziune fiscală pe măsură, respectiv de 40% din piață. Mulți producători români din industria cărnii sunt în pragul insolvenței din cauza scăderii consumului, de aceea reducerea TVA ar reprezenta o gură de oxigen pentru industrie.

Valoarea pieței totale de carne, respectiv carne de pui, de porc și preparate, este estimată la 3,2 miliarde de euro. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.