Lista revendicărilor crescătorilor de bovine. Se anunță proteste!

subventia electoralaCrescătorii de Bovine, din FCBR, au întocmit o listă cu revendicările lor. Acestea le vor fi prezentate guvernanților în 23 martie, în cadrul unei demonstrații de amploare. 

Astfel, crescătorii de bovine cer următoarele:

  1. Modificarea  Ordinului 619 /2016:
  2. Prorogarea termenului de transformare a asociațiilor în cooperative sau grupuri de producători,  până la apariția Legii 566 modificată, care  se află în Parlament de anul trecut;
  3. Corelarea definiției de fermier activ cu legislația europeană în vigoare
  4. Reintroducerea în lege a termenului de crescător pentru asociațiile de crescători de animale reprezentative
  5. Suspendarea pe durată de  un an  a  prevederilor Legii  nr. 17 din  2014, Legea Vânzării Pământului către Străini pentru modificare
  6. Continuarea  și implementarea de urgență, în cel mult o lună, a strategiei  pentru salvarea laptelui românesc.
  7. Eliminarea taxei  pe ambalaje, care ar putea duce la scăderea prețului laptelui la poarta fermei.
  8. Amânarea plății impozitelor în funcție de plata subvențiilor pentru persoanele fizice sau juridice din sector.
  9. Eliminarea plății contribuției CAS pentru fermieri care plătesc impozite pe norma de venit și calcularea cotei CASS la salariul minim pe economie.
  10. Elaborarea unei scheme de plată din pachetul de Mediu  pentru fermierii din zonele defavorizate.

 

You might also like More from author

1 Comment

  1. Luis Bratu says

    Prezent la eveniment pentru sustinerea punctului 5 .

Comments are closed.