LISTA LOCALITĂȚILOR ÎN CARE VOR AVEA LOC ALEGERI LA 11 IUNIE

Campania electorală pentru alegerile parţiale din 11 iunie, în care vor fi aleşi noi primari în 49 de localităţi, a început sâmbătă şi va dura două săptămâni.

Guvernul a decis ca în data de 11 iunie 2017 să se organizeze scrutinul local parţial pentru alegerea primarilor în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate.

Alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti ( judeţul Bacău), Craiova (judeţul Dolj), Târgu Jiu (judeţul Gorj), Lupeni (judeţul Hunedoara) Roman (judeţul Neamţ), nouă oraşe – Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Buşteni, Băicoi şi în 35 de comune.

Campania electorală pentru aceste alegeri a început sâmbătă şi se va încheia peste două săptămâni, în 10 iunie, la ora 7.00.

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, în campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI

În timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare, pentru a se întâlni cu alegătorii. Spaţiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în şcoli, universităţi, case de cultură, cămine culturale şi cinematografe şi se asigură pe bază de înţelegere cu privire la cheltuielile de întreţinere. Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă. Totodată, sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.

Campania electorală, prin serviciile de programe audiovizuale, publice şi private, trebuie să servească următoarelor interese generale: ale electoratului, de a primi informaţii corecte, astfel încât să poată vota în cunoştinţă de cauză; ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţilor, de a se face cunoscuţi şi de a-şi prezenta platformele, programele politice şi ofertele electorale; ale radiodifuziunilor, de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile care decurg din profesiunea de jurnalist. Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.

În timpul campaniei electorale, informaţiile privind sistemul electoral, tehnica votării, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv în următoarele tipuri de emisiuni: emisiuni informative – în care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor; în acest scop, durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute; emisiuni electorale – în care candidaţii îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală; dezbateri electorale – în care candidaţii, jurnaliştii, analiştii şi alţi invitaţi pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public.

Este interzisă cumpărarea de spaţii de emisie în vederea difuzării de clipuri sau de emisiuni electorale.

În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice aflate în competiţie au acces la posturile publice şi private de radiodifuziune şi de televiziune numai la emisiunile şi dezbaterile electorale şi nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.

Radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial.

În cadrul emisiunilor electorale, candidaţii au următoarele obligaţii: să nu pună în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor; să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice; să probeze eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat; să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.

În cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul; data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată; dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare; cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului. Televotul sau anchetele făcute pe stradă, în rândul electoratului, nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.

Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală.

Primarii sunt obligaţi ca până la începerea campaniei electorale să stabilească, prin dispoziţie, locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, candidaturi pentru funcţia de primar, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

Un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură.

Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.