Lista documentelor cu care apicultorii pot accesa sprijinul financiar

albine_stupValoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alocat pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016, este de 44.658.750,60 lei, potrivit prevederilor deciziei Comisiei Europene, potrivit agrointel.ro.

Beneficiarii Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, achiziţionează direct toate produsele sau achiziționează prin intermediul formei asociative toate produsele, solicită anual ajutorul financiar prin intermediul formei asociative legal constituite din care fac parte, conform legislaţiei în vigoare, şi depun la sediul acesteia următoarele documente:

a) Cerere unică de solicitare, în care menţionează acordul pentru achiziția produselor și/sau pentru derularea sprijinului financiar aferente măsurilor prevăzute în Program, prin intermediul aceleiaşi forme asociative;
b) Declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că aceştia nu au mai solicitat sprijin financiar prin intermediul altei forme asociative, respectiv că achiziţionează mătcile, roiurile pe faguri şi/sau familiile de albine prin Program, în afara perioadei cuprinse între data depunerii oricărei cereri de finanţare pentru acordare de ajutor financiar nerambursabil din măsurile agricole de investiții finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și data acordării ultimei plăţi pentru finalizarea investiţiei, precum şi că, în cazul în care au loc modificări asupra statutului lor juridic, informează forma asociativă din care fac parte în termen de 5 zile lucrătoare de la survenirea acestor modificări;
c) Copia actului de identificare – B.I./C.I., în cazul persoanelor fizice;
d) Copia certificatului de înregistrare de la oficiul registrului comerţului/a certificatului de înregistrare fiscală, după caz, iar toate documentele vor fi eliberate pe forma de organizare;
e) Copia adeverinţei care să ateste proprietatea şi numărul familiilor de albine înscrise în registrul agricol, la data solicitării acesteia, eliberată de consiliul local;
f) Copia adeverinţei/atestatului/certificatului/diplomei care să confirme pregătirea apicultorului în domeniul apicol, conform legislaţiei în vigoare, eliberată/eliberat până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor, după caz;
g) Copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară,eliberat înainte de depunerea cererii de solicitare la sediul formei asociative de către direcţia judeţeană sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza căreia îşi desfăşoară permanent activitatea exploataţia/unitatea. Integral pe paginadeagricultura.ro

You might also like More from author

Comments are closed.