Laurențiu Baciu (LAPAR): Veniturile fermierilor români sunt mai mici în 2014 decât în anul anterior

baciuFermierii români au, în 2014, venituri mai mici în comparaţie cu cele din anul anterior, chiar dacă producţia este mai mare, a declarat, vineri, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România /LAPAR/, Laurenţiu Baciu, într-o conferinţă de specialitate.

„Veniturile fermierilor români sunt mai mici în acest an decât în 2013, chiar dacă producţia este mai mare. La ora actuală, există un mare deficit financiar în agricultură. Au venit acei bani europeni şi sunt acele străduinţe ale Guvernului atât cât îşi poate permite, dar insuficiente pentru ca noi, fermierii, să realizăm perfomanţă în Europa şi în România. Obţinem la unele culturi între 30 şi 40% din media pe care o realizează alte ţări. De exemplu, noi obţinem 30% din porumbul pe care îl obţin olandezii, care au o medie pe ţară de 12 tone/hectar. Noi avem undeva în jurul a 4.500 (kilograme/hectar – n.r.), anul ăsta. La grâu, Irlanda face o medie de 8.000-9.000, iar noi o medie de 3.500-3.800′, a subliniat Baciu.

Potrivit şefului LAPAR, există traderi care nu folosesc aceleaşi preţuri în toată piaţa europeană, iar o problemă mare este că nu există spaţii de depozitare şi că agricultura din România nu este capitalizată.

„Sunt traderi care nu folosesc aceleaşi preţuri peste tot în Europa. Problema este că nu avem spaţii de depozitare, nu suntem capitalizaţi şi suntem nevoiţi să vindem la capătul lanului la un preţ pe care ţi-l oferă cumpărătorul. La mine în zonă, s-a pornit cu un preţ de 1 leu/kilogram pentru floarea-soarelui şi când a văzut că ţine s-a ajuns la 80 de bani/kilogram’, a explicat Laurenţiu Baciu. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.