La restaurantul viitorului, întreaga mâncare va fi preparată de ROBOŢI

Noul lanţ de restaurante Momentum Machines care va opera la San Francisco, SUA, introduce un nou concept: bucătăria robotizată, în care toate preparatele vor fi „gătite” de roboţi.
 Potrivit anunţului făcut de companie, ” maşinile vor înlocui toţi angajaţii bucătăriei, ele putând să facă tot ceea ce fac oamenii, dar la o calitate mult mai bună”

Noua linie robotizată de gătit hamburgeri are o capacitate de 360 de asfel de preparate pe oră, având însă mai multe avantaje.

Clienţii îşi pot personaliza comanda, alegând proporţia dorită de amestec vită/porc, durata coacerii (mai intensă sau mai „soft”) şi, în plus, roşiile şi murăturile sunt feliate pe loc, înainte de a fi servit hamburgerul, astfel că vor fi în permanenţă proaspete.

Salata, roşiile sau murăturile sunt tocate în ultima secundă, astfel că vor fi în permanenţă proaspete

Robotul este în stare chiar să şi ambaleze produsele în cazul în care se face o comandă pentru acasă.

Un alt avantaj demn de luat în seamă este suprafaţa redusă pe care o ocupă o atfel de maşină: puţin peste doi metri pătraţi

Compania susţine nu numai că metoda pe care intenţionează să o implementeze este mult mai economică şi mai igienică decât cea tradiţională, dar şi că economiile făcute vor fi redirecţionate către ingrediente mai bune, pentru creşterea satisfacţiei clienţilor.

You might also like More from author

Comments are closed.